Turcia vizează investiții totale de 500 de miliarde de dolari în infrastructura energetică în noul său plan energetic până în 2040, a declarat în această săptămână ministrul Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, în timp ce țara încearcă să își sporească independența energetică și, în cele din urmă, să devină complet independentă din punct de vedere energetic, scrie OilPrice.
În ultimii ani, Turcia a plătit până la 70 de miliarde de dolari pentru a importa energie, inclusiv cărbune, petrol și gaze. Noul plan energetic își propune să reducă substanțial factura de import, consolidând în același timp resursele interne, inclusiv gazele din Marea Neagră, și o creștere de patru ori a capacității instalate de energie solară și eoliană.
Turcia își propune să își acopere nevoile energetice din resurse proprii și să implementeze o investiție totală de 500 de miliarde de dolari, în infrastructura sa energetică până în 2040, a declarat ministrul Bayraktar. Fondurile vor fi și publice și private.
Turcia intenționează să își asigure întregul consum de petrol și gaze naturale din resurse interne, vizând o poducție de petrol și gaze de 1,7 milioane de barili pe zi. De asemenea, țara intenționează și să își mărească de patru ori capacitatea instalată eoliană și solară, până la 175 de gigawați (GW) până în 2040. Este vizată și încurajerea de centrale mici, sub 1 MW.
Țara dorește să crească ponderea energiei regenerabile în capacitatea sa instalată de generare a energiei electrice la 77% și să construiască o capacitate de energie nucleară de 10 GW, a precizat ministrul.
Akkuyu, prima centrală nucleară din Turcia, este în prezent construită de compania rusă Rosatom. Cu o capacitate totală de 4.800 MW, se estimează că centrala nucleară va acoperi aproximativ 10% din cererea de energie electrică a Turciei. Este vizată și dezvoltarea reactoarelor mici-modulare,
În noua eră a mobilității, Turcia va viza, de asemenea, un număr de 20 de milioane de vehicule electrice (EV) pe străzi până în 2040, în timp ce politicile de creștere a eficienței energetice ar urma să aducă economii de 240 de miliarde de dolari, a mai spus Bayraktar.






