Când milioane de consumatori pot avea nevoie de protecție, adevărata provocare nu mai este doar amploarea sprijinului. Este și capacitatea de a vedea diferențele din interiorul unei realități pe care, inevitabil, o numim prin același cuvânt: vulnerabilitate.
Opinie de Alexandra Diala
Într-o analiză publicată în luna mai pe e-nergia am abordat vulnerabilitatea energetică pornind de la necesitatea unei legături mai puternice între protecția imediată și prevenție. Discuția poate fi dusă acum un pas mai departe: dacă vulnerabilitatea are cauze și manifestări diferite, în ce măsură pot fi și instrumentele de protecție adaptate acestor diferențe?
Nu este o discuție despre redefinirea consumatorului vulnerabil. România dispune deja de un cadru legislativ care recunoaște caracterul multidimensional al vulnerabilității energetice. Este, mai curând, o discuție despre pasul următor: cât de precis putem transforma această realitate într-o protecție adaptată situației concrete a gospodăriei.
Venitul rămâne, firesc, un reper esențial. Dar nu spune întreaga poveste. Numărul și situația membrilor gospodăriei, caracteristicile locuinței, sursa de încălzire, starea de sănătate sau necesarul de energie pentru asigurarea unor condiții adecvate de trai pot face ca două gospodării cu venituri comparabile să se afle, în realitate, în situații foarte diferite.
Această diferență contează. Pentru că eligibilitatea ne poate spune cine are dreptul la sprijin, însă natura vulnerabilității ne poate spune de ce fel de protecție este nevoie.
Cele mai recente date Eurostat oferă un argument suplimentar pentru această perspectivă. România nu are cel mai ridicat preț nominal al energiei electrice pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, Irlanda, Germania și Belgia înregistrând valori nominale mai mari. Atunci când comparația este ajustată însă la puterea de cumpărare, România ajunge la 46,9 PPS (purchasing power standards) pentru 100 kWh, cea mai ridicată valoare din Uniunea Europeană.
Diferența este relevantă tocmai pentru că accesibilitatea energiei nu depinde exclusiv de cât costă un kWh. Ea depinde și de capacitatea gospodăriei de a suporta acel cost în raport cu resursele de care dispune și cu necesarul său de energie. Același preț nu produce, cu alte cuvinte, aceeași presiune asupra tuturor gospodăriilor.
Dimensiunea acestei provocări este sugerată și de declarațiile recente ale ministrului Energiei, potrivit cărora discutăm despre până la 3,7 milioane de consumatori considerați vulnerabili la energie electrică și circa 1,7 milioane la gaze naturale. În același context, Ministerul Energiei a indicat intenția de a îmbunătăți schemele existente, astfel încât sprijinul să fie mai bine țintit către consumatorii care au cea mai mare nevoie de el.
Această orientare face cu atât mai relevantă discuția despre felul în care pot fi diferențiate nevoile din interiorul unei categorii atât de extinse. O mai bună țintire nu ține doar de stabilirea eligibilității, ci și de capacitatea instrumentelor de protecție de a răspunde unor situații care pot fi foarte diferite între ele.
România are deja o bază importantă pentru o asemenea abordare. Legea nr. 226/2021 nu limitează vulnerabilitatea energetică la criteriul venitului, ci recunoaște și situațiile determinate de vârstă, sănătate sau izolare față de sursele de energie. Acestui cadru i s-au adăugat, în ultimii ani, diferite mecanisme de sprijin și o experiență instituțională semnificativă.
Tocmai de aceea, discuția despre etapa următoare nu trebuie să pornească neapărat de la nevoia unei construcții complet noi. Mai relevantă mi se pare întrebarea dacă instrumentele existente pot fi calibrate tot mai fin în funcție de natura vulnerabilității pe care încearcă să o adreseze.
Experiența statelor membre ERRA (Energy Regulators Regional Association), din care face parte și România, este utilă din această perspectivă. Nu pentru că România ar trebui să reproducă o anumită schemă și nici pentru că ar exista un model unic de urmat, ci pentru că soluțiile aplicate în jurisdicții diferite arată cât de variate pot fi răspunsurile atunci când vulnerabilitatea este privită prin prisma cauzelor și nevoilor concrete.
În Grecia, de exemplu, tariful social pentru energie electrică privește gospodăria dincolo de simpla raportare la venit. În evaluarea eligibilității intervin componența gospodăriei, patrimoniul, dizabilitatea, dependența de echipamente medicale și locuința principală, iar limitele de consum sunt diferențiate în funcție de dimensiunea familiei.
Austria oferă o altă perspectivă, concentrând protecția asupra unui anumit necesar energetic. Potrivit E-Control, autoritatea de reglementare în energie din Austria, tariful social aplicabil din aprilie 2026 stabilește pentru gospodăriile eligibile o componentă de energie de 6 eurocenți/kWh pentru un consum de până la 2.900 kWh anual și include prevederi suplimentare pentru gospodăriile mai numeroase.
În Letonia, lecția vine mai ales din modul de acces la sprijin. Pentru anumite categorii de consumatori protejați, acesta este acordat automat și apare direct în factura de energie electrică, iar verificarea statutului beneficiarilor utilizează date administrative, potrivit informațiilor publicate de Ministerul pentru Climă și Energie din Letonia.
Lituania și Macedonia de Nord completează această imagine printr-un accent mai pronunțat asupra continuității alimentării și asupra protecțiilor nonfinanciare. În Macedonia de Nord, de exemplu, programul pentru protecția consumatorilor vulnerabili include protecția împotriva deconectării în lunile de iarnă și posibilitatea restructurării datoriilor.
Nu mecanismele luate separat sunt însă partea cea mai interesantă a acestei comparații, ci imaginea care rezultă atunci când le privim împreună. Unele sisteme încearcă să înțeleagă mai bine gospodăria. Altele delimitează necesarul energetic care trebuie protejat. Unele simplifică accesul la sprijin, în timp ce altele pun accent pe continuitatea alimentării sau încearcă să împiedice transformarea unei dificultăți temporare într-o situație critică.
Instrumentele diferă pentru că și vulnerabilitățile cărora încearcă să le răspundă sunt diferite. Aceasta mi se pare una dintre concluziile importante ale comparației, și anume faptul că nu orice vulnerabilitate cere același răspuns.
Pentru o gospodărie cu resurse insuficiente, răspunsul poate fi în primul rând financiar. Pentru o gospodărie în care energia este indispensabilă din motive medicale, continuitatea alimentării dobândește o importanță distinctă. Pentru un beneficiar care îndeplinește criteriile, dar întâmpină dificultăți în accesarea măsurilor, problema poate fi chiar mecanismul administrativ prin care sprijinul ajunge la el. Iar atunci când vulnerabilitatea este amplificată de performanța energetică redusă a locuinței, compensarea facturii poate atenua efectul fără a modifica însă cauza.
Din această perspectivă, o politică de protecție nu trebuie să răspundă doar la întrebarea cât sprijin acordă. La fel de important este să poată răspunde la alte trei întrebări: ce risc încearcă să reducă, ce anume îl produce și care este instrumentul cel mai potrivit pentru a interveni.
Republica Moldova adaugă acestei imagini o dimensiune care devine tot mai importantă pentru politicile publice: utilizarea datelor. Sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică” este conectat cu alte sisteme administrative, ceea ce permite utilizarea informațiilor existente pentru identificarea și verificarea beneficiarilor. Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova arată că sistemul utilizează interoperabilitatea cu registre și sisteme ale altor instituții publice.
Miza utilizării datelor nu ar trebui să fie construirea unor clasificări tot mai complicate și nici multiplicarea procedurilor administrative. Dimpotrivă. Cu cât situația gospodăriei poate fi cunoscută mai bine prin informațiile pe care administrația le deține deja, cu atât sprijinul poate fi orientat mai precis, iar efortul solicitat beneficiarului poate fi redus.
În acest sens, interoperabilitatea poate avea o dublă valoare: simplifică accesul și, în același timp, crește capacitatea politicii publice de a distinge între situații diferite.
Pentru România, valoarea acestor experiențe nu stă, așadar, în alegerea unui model pe care să îl reproducem. Mai importante sunt principiile care pot fi desprinse din ele. Profilul gospodăriei, necesarul energetic, continuitatea alimentării, accesul simplu la sprijin și utilizarea mai bună a datelor pot completa un cadru pe care România îl are deja și pot apropia măsurile de protecție de situația concretă a celor cărora li se adresează.
Există și situații în care răspunsul trebuie să depășească sprijinul acordat pentru factura curentă. Atunci când o locuință cu performanță energetică redusă generează un necesar ridicat de energie, intervențiile asupra locuinței pot reduce în timp una dintre cauzele care întrețin vulnerabilitatea. Legea nr. 226/2021 include deja, între măsurile de protecție, accesul la intervenții pentru creșterea performanței energetice a locuințelor.
Se conturează astfel o abordare în care sprijinul financiar, continuitatea alimentării, simplificarea accesului, utilizarea datelor și intervențiile de eficiență energetică nu sunt alternative, ci instrumente care răspund unor nevoi diferite.
Într-un moment în care protecția consumatorilor vulnerabili și mai buna țintire a sprijinului revin în centrul agendei energetice, experiențele altor state pot fi utile tocmai pentru această etapă: nu ca modele de copiat, ci ca exemple despre cât de diferit poate fi construit răspunsul în funcție de problema pe care încearcă să o rezolve.
Pentru că o protecție mai bine țintită nu înseamnă doar să identificăm mai precis cine are nevoie de sprijin. Înseamnă și să alegem mai bine forma de sprijin de care are nevoie.
Alexandra Diala este Doctor în Economie al Academiei Române, cu o teză dedicată poziționării României în contextul Strategiei Energetice Europene.
După experiența profesională acumulată în cadrul Parlamentului European, la Bruxelles, Alexandra Diala are în prezent peste 12 ani de experiență în sectorul energetic. În 2014 a fost consilier al Ministrului Delegat pentru Energie, ulterior asigurând conducerea executivă a Asociației Române pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE).
