Getica 95 Com, furnizor român, al șaselea de pe piață, și-a cerut insolvența din cauza opririi centralei de la Cernavodă

Getica, companie fondată și controlată de omul de afaceri buzoian Viorel Tudose, și-a cerut insolvența la Tribunalul Buzău. Compania avea contract de achiziție de energie electrică de la Nuclearelectrica. Cum centrala de la Cernavodă este oprită complet de peste o lună și jumătate și Nuclearelectrica a dat forță majoră, Getica este acum obligată să cumpere energie sumpă din piață ca să își onoreze contractele. Deja pierderile depășesc 200 de milioane de lei.

Getica și-a cerut insolvența la Tribunalul Buzău, dosarul fiind înregistrat pe 1 octombrie, potrivit datelor de pe portal. Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 21 octombrie.

Motivul intrării în insolvență este oprirea centralei nucleare de la Cernavodă pe fondul debitului mic al Dunării, sau mai bine spus consecința opririi, și anume faptul că Nuclearelectrica a obținut certificat de forță majoră, ceea ce îi permite să nu mai onoreze contractele de vânzare de energie electrică.

Ca atare, Getica 95, care era unul dintre cumpărătorii importanți de energie nucleară, trebuie să cumpere acum energie din altă parte, inclusiv din piața spot, pentru a o livra clienților cu care are contracte. Iar prețurile sunt mai mari.

“Eram unii dintre cei mai mari cumpătători de la Nucearelectrica iar, față de alții, noi vindem energia doar către clienții finali, nu în PZU (Piața pentru Ziua Următoare – n. red.), și acum avem și clienți mulți. S-a tot estimat că va pleca (o unitate nucleară – n.red.) în septenbrie, ba la 4 octombrie, apoi la 11 octombrie, apoi la 15, probabil va pleca la 1 noiembrie. Nu mai avem cash flow. Gaura noastră pe două luni și jumătate este de 230 de milioane de lei”, ne-a explicat Tudose, solicitat să comenteze.

El a mai amintit și că furnizorul nu poată să denunțe contractele cu clienții și a spus că a solicitat ca primul termen în proces să fie devansat. Getica a mai trecut printr-o procedură de insolvență acum câțiva ani – a ieșit cu succes în 2023, dar Tudose a spus că nu este nicio problemă acum, pentru că, data trecută, a ieșit din procedură “cu masa credală 100% plătită”.

Tudose nu a vrut să dea detalii despre prețuri, pe motiv că deja are un proces cu Nuclearelectrica, pierdut în primă instanță. Compania a solicitat în august suspendarea avizului de forță majoră, ceea ce ar fi obligat producătorul de energie să își onoreze contractele de vânzare de energie cumpărând energie din piață, în condițiile în care centrala sa nucleară nu produce. Getica va face apel.

Nuclearelectrica a încheiat contracte de livrare de energie bandă cam cu 550 de lei/MWh în acest an. Asta înseamnă că, în lipsa acestor cantități care nu mai vin de la Cernavodă, Getica trebuie să cumpere energie din PZU iar problema apare în orele de vârf, unde prețurile sunt destul de des și de 1.500 de lei/MWh și peste. Getica nu poate însă denunța contractele de furnizare cu clienții săi și ajunge în situația să vândă neergia la prețuri mai mici decât o cumpără, iar practica din piață arată cu există foarte puțină flexibiliate, sau deloc, a clienților. în a accepta prețuri mai mari în contractele în derulare.

Getica a avut în 2025 afaceri de 1,6 miliarde de lei, dar și pierderi nete de 87,6 milioane, potrivit datelor de pe platforma Termene. A fost primul an din 2011 (cel puțin) încoace în care compania a raportat pierdere. Potrivir ultimelor date ale ANRE, valabile pentru iunie, Getica era al șaselea furnizor de energie ca marime de pe piața cu amănuntul cu o cotă de 4,28%.

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google