O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni

O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru sistemul energetic național a avut loc azi-noapte. De data aceasta la CET Craiova 2.

O avarie a avut loc la CET Craiova 2 în această dimineață la ora 00.03, potrivit datelor Transelectrica. Centrala, care mai are o putere instalată licențiată de doar 130 MW ar urma să fie re-pusă în funcțiune luni, 31 august, la ora zero.

Motivul: “Eliminat neetașeități circuit apa-abur la cazan 1”, după cum scrie pe site-u Transelectrica.

Amintim că, săptămâna trecută, unul dintre grupurile pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), grupul 5 de la Turceni, singurul care mai funcționează în centrală, de 330 MW dar cu o putere operațională de 285 MW, a fost oprit în urma unei avarii – s-au spart țevi în cazan –  și a fost repus în funcțiune după patru zile.

Ambele centrale, atât cea de la Turceni cu ultimul său grup, cât și cea de la Craiova, redusă la o putere de doar 130 MW, ar fi trebuit să fie închise în data de 31 august, deci peste câteva zile, potrivit angajamentelor luate de Guvern în fața Comisiei Europene.

Totuși, pe fondul crizei din energie, amplificată acum și de oprirea ambelor unități ale centralei nucleare de la Cernavodă, autoritățile de la București au anunțat deja că nu le vor închide și vor mai funcționa cel puțin în iarna care vine.

Centra pe cărbune din Craiova ar urma să fie înlocuită cu centrală în cogenerare cu motoare termice pe gaze, în urma unei investiții de aproape un sfert de miliard de euro a grupului Electrica.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google