Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a anunțat astăzi că Guvernul va reduce temporar, începând din data de 16 august 2026, acciza la motorină cu 20%.
În perioada 16–31 august 2026, Ministerul Finanțelor reduce astfel acciza la motorina standard cu 560,86 de lei/1.000 de litri, ca urmare a implementării legislației de criză adoptate recent.
„Măsura vine ca răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă. Mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026 permite statului să intervină rapid atunci când piața o impune.
Beneficii concrete:
- Pentru șoferi: 68 de bani economisiți la fiecare litru, adică aproximativ 34 de lei la un plin de 50 de litri.
- Pentru transportatori: economia ajunge la aproximativ 2.443 de lei/an pentru o autoutilitară și 23.750 de lei/an pentru un camion de 40 de tone.
- Pentru fermieri: aproximativ 6.800 de lei economisiți pe sezon, la un consum de 10.000 de litri.
- Pentru economie: costuri mai mici în transport și logistică, care se transpun şi în mai puțină presiune asupra prețurilor bunurilor și serviciilor pentru populație”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Măsura este calculată pe baza unor indicatori obiectivi, cotația internațională Platts și prețul mediu la pompă, și se ajustează în funcție de evoluția pieței. Totodată, când prețurile scad, acciza scade automat.
„În același timp, arhitectura legii este proiectată pentru autofinanțare, fără cost bugetar net: creșterile de preț care generează venituri suplimentare din TVA și din contribuția asupra veniturilor excepționale ale marilor operatori permit finanțarea intervenției. Vom monitoriza în continuare evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă și vom reevalua situația la fiecare două săptămâni.
Obiectivul rămâne să protejăm cât putem de bine oamenii și economia de șocurile externe, intervenind țintit și responsabil, fără să pierdem controlul asupra impactului bugetar”, a explicat Nazare.
Ca urmare a acestei decizii, sunt șanse mari ca motorina să ajungă sub 10 lei litrul începând de dumincă, 16 ianuarie. Cea mai ieftină motorină costă acum 10,67 lei pe litru și este în rețeaua Petrom
Președintele Nicușor Dan a promulgat săptămâba trecută legea prin care este re-declarată situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 octombrie 2026. Actul normativ impune limitarea adaosului comercial la nivelul de anul trecut pentru comercianții de carburanți, restricționarea exporturilor, permite cel mult o singură creștere de preț pe zi, impune o taxă de solidaritate pentru Petrom și introduce un mecanism de acciză mobilă la motorină, care poate fi redusă în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețului mediu de la pompă.






