OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat azi semnificativ prețurile în benzinării, astfel că benzina a sărit de 9 lei pe litru, iar motorina se apropie tot mai mult de pragul de 10 lei pe litru.
OMV Petrom a majorat în dimineața zilei de 24 iulie prețul motorinei cu 15 bani pe litru, dar și prețul benzinei cu 20 de bani pe litru, potrivit datelor observate de noi. Aceeași majorare de preț a fost observată și în stațiile OMV, lanț care este operat de aceeași companie, OMV Petrom Marketing.
După scumpirea de azi, prețul benzinei este, la Petrom, de 9,02 lei pe litru, iar cel al motorinei de 9,84 lei pe litru.
Ultima dată, carburanții s-au scumpit la Petrom acum două zile, când prețurile au crescut cu 15 bani pe litru și la benzină și la motorină.
Scumpirea de azi de la Petrom survine după cea de 10 bani la motorină operată de Rompetrol ieri. Și MOL a crescut apoi prețul motorinei cu 10 bani pe litru, iar Lukoil cu 9 bani. MOL a scumpit și vebziba azi, care este la același preț cu cea de la OMV. SOCAR practică de câteva vreme aceleași prețuri ca Petrom, deci acem același preț la motorină, dar încă benzina nu s-a scumpit la această oră.
Iată care este prețul motorinei în dimineața zilei de 24 iulie la benzinăriile de lanț din vestul Capitalei
Petrom: 9,84 lei
OMV: 9,90 lei
Rompetrol: 9,90 lei
MOL: 9,90 lei
Lukoil: 9,89 lei
SOCAR: 9,84 lei
Iată care este prețul benzinei în dimineața zilei de 24 iulie la benzinăriile de lanț din vestul Capitalei
Petrom: 9,02 lei
OMV: 9,08 lei
Rompetrol: 8,98 lei
MOL: 9,08 lei
Lukoil: 8,97 lei
SOCAR: 8,87 lei
Petrolul a ajuns la 100 de dolari barilul, cotația motorinei tot crește
Cotația țițeiului Brent a sărit de 100 USD/barilul joi (100,8 dolari la momentul redactării acestei știri) , ca urmare a efectelor combinate ale situației din Iran, atacurilor asupra petrolierelor din zona strâmtorii Bab el-Mandeb – au fost atacate două petroliere de rebelii Houthi, și a situației din Marea Neagră, unde exporturile de țiței ale Kazahstanului prin terminalul CPC din portul ruseesc Novorossiisk sunt oprite din cauza amenințărilor atacurilor cu drone.
Mai importante pentru noi sunt cotațiile Platt’s Med, cele care sunt luate preponederent în calcul atunci când se stabilesc prețurile finale din stații, alături de taxe și cursul valutar RON/USD.
Ieri, cotația motorinei a depășit pragul de 1.270 de dolari pe tonă. Creșterea este spectaculoasă. La finalul lui iunie, atunci când a expirat legislația de criză de pe piața carburanților cotația era de sub 900 de dolari pe tonă.
Așadar, în trei săptămâni, cotația motorinei, carburant de care piața românească nu dispune în totalitate de la cele două rafinării care mai funcționează și mare parte din el se importă, a crescut cu 40%.
Nu tot efectul a fost transpus în preț, deci vor urma noi scumpiri la pompă.
Citește și:






