Bolojan: Nu vor fi probleme în aprovizionarea cu carburanți în următoarele două săpămâni. Rompetrol, care se aprovizionează din Kazahstan, caută variante alternative de transport a țițeiului

Premierul interimar Ilie Bolojan, care e și ministru interimar al Energiei, a declarat joi că, în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii Ministerului Energiei cu cei ai companiilor de pe piaţa carburanţilor, se estimează că, cel puţin în următoarele două săptămâni, nu vor fi probleme legate de aprovizionare.

„O scurtă informare legată de situaţia de pe piaţa carburanţilor: aici sunt două aspecte: pe de o parte sunt aspectele care ţin de aprovizionarea cu carburant a României şi a întregului teritoriu, în contextul în care avem atât situaţia de război din Marea Neagră, care creşte riscul pentru transportatori, avem atacurile cu drone, care au afectat capacităţile de livrare dinspre Kazahstan. Şi, atunci, în această după-amiază, echipa de la Ministerul Energiei a încheiat o întâlnire cu companiile care sunt implicate în această zonă. Şi suntem în situaţia în care, cel puţin în următoarele două săptămâni, nu estimăm că ar fi probleme legate de aprovizionare. Compania Rompetrol, care se aprovizionează pe relaţia Kazahstan, caută variante suplimentare pentru a transporta ţiţeiul, în aşa fel încât să îl poată rafina în condiţii normale şi în luna august şi, dacă nu se va rezolva această problemă, estimează o scădere cu 10 – 15% a producţiei în cursul lunii august la Rafinăria Petromidia”, a afirmat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Totodată, premierul interimar a precizat că, în baza discuţiilor cu CFR şi cu Ministerul Transporturilor, s-a convenit ca transportul cu trenuri dedicate de combustibil să se desfăşoare cu prioritate noaptea, pentru a rezolva în special problemele legate de aprovizionare în partea de vest a ţării.

„Una dintre problemele pe care le avem ţine de aprovizionarea întregului teritoriu şi mai ales a zonei de vest a ţării, din cauza blocajului pe care îl avem în zona Constanţa – Feteşti, unde, aşa cum ştiţi, ca urmare a lucrărilor care au loc acolo, pentru a putea fi terminate, suntem în situaţia în care depozitul care aprovizionează toată România, de la Oil Terminal, nu poate să livreze cadenţat trenurile cu cisterne către zona de vest.

Asta pentru că, pe parcursul verii, avem un rulaj important de trenuri – dat fiind sezonul estival – către mare, care trebuie să respecte anumite rute şi anumite ore. Şi atunci, în baza discuţiilor cu CFR şi cu Ministerul Transporturilor, au fost mutate activităţile pe timp de noapte, în aşa fel încât transportul cu trenuri dedicate de combustibil să se desfăşoare cu prioritate noaptea, în aşa fel încât în zona de vest a României, unde rezervele din depozite sunt la limită, să nu avem probleme în perioada următoare”, a explicat Bolojan.

El a punctat că este important ca eventualele modificări care ar putea fi făcute în Parlament la legislaţia ce reglementează comercializarea combustibililor în România să fie făcute în aşa fel încât să nu perturbe nici activitatea economică, să nu creeze un deficit de combustibil pe piaţa românească.

„Şi, din acest punct de vedere, am discutat cu domnul ministru Nazare şi cu colegii de la Energie să lucreze la o variantă care să poată fi luată în discuţie, în aşa fel încât, pe baza discuţiilor cu firmele din acest sector, ceea ce propunem şi ceea ce s-ar putea vota în parlament pentru eventualele limitări ale creşterii de preţuri ca urmare a reînceperii războiului – din păcate – din Golf să se facă într-o manieră care să răspundă atât cetăţenilor, printr-un preţ cât mai convenabil posibil, dar şi companiilor din piaţă şi celor care sunt interesaţi şi care au un rol important în perioada următoare, transportatori sau agricultori”, a afirmat Ilie Bolojan.