Prețurile carburanților erau identice la nivel național în benzinăriile din același lanț până la 1 iulie, moment la care s-a ridicat starea de criză de pe piața carburanților. Lucrurile au început însă să se schimbe.
Una dintre consecințele aplicării legislației de criză din piața carburanților, în perioada 1 aprilie-30 iunie, în care s-a impus benzinarilor să aplice același adaos ca în urmă cu un an în urmă a fost că fiecare lanț de benzinării a aplicat aceleași prețuri la toate benzinăriile din rețea.
Din datele observate de noi, lucrurile încep să se schimbe, și apar din nou prețuri diferite în aceeași rețea, prețul din stație fiind influențat din nou și de mediul zonei și de concurența de acolo.
Primii dintre cei mari care au revenit la sistemul dinainte de perioada de criză au fost cei de la Rompetrol care au una dintre cele mai extinse retele de stații și sunt și unul dintre cei doi producători de carburanți din țară. Astfel, azi, după încă o ieftinire, ce-i drept destul de mică, de 3 bani pe litru și la benzină și la motorină, compania afișează prețuri diferite în benzinăriile din rețea.
Astfel, spre exemplu în stația Mihai Bravu din București benzina costă 8,62 de lei litrul, iar motorina 9,43 de lei litrul. În partea cealaltă a orașului, stația de pe Șoseaua Chitila afișa un preț de 8,68 de lei pe litrul de benzină și de 9,47 de lei pe litrul de motorină.
O mișcare de același fel am observat și în rețeaua SOCAR, mai puțin prezentă în București, dar cu o rețea de 100 de stații la nivel național. Astfel, dacă la o stație de pe Bulevardul Basarabia din Capitală benzina costa 8,64 lei pe litru, iar motorina 9,49 lei pe litru, o banzinărie SOCAR din orașul Onești afișează benzina la 8,62 de lei pe litru și motorina la 9.44 lei pe litru.
Deocamdată, din observațiile noastre, în rețelele OMV Petrom, MOL și Lukoil sunt, momentan aceleași prețuri la stațiile din aceeași rețea, dar cel mai probabil diferențele vor urma și aici.
Practica dinainte de impunerea legislativă a situației de criză arăta ca prețurile pot varia cu până la 5% la stațiile din același lanț de benzinării.
Ce se întâmplă cu prețurile din benzinării
La 1 iulie, a expirat starea de criză de pe piața carburanților, iar acciza la carburanți a crescut din nou. Ca atare, lanțurile de benzinării au crescut atunci prețurile cu 36 de bani pe litru la motorină – efectul matematic al creșteri taxelor – menținând prețul benzinei.
După întâlnirile cu benzinarii care a avur loc imediat după revenirea la sistemul de piață liberă, premierul Ilie Bolojan a spus că prețurile la carburanți vor scădea în perioada următoare iar la sfârșitul lunii vor ajunge la nivelul dinaintea izbucnirii războiului din Golful Persic.
Dacă prețurile nu vor scădea, se va interveni din nou în piață, printr-un proiect de lege care să plafoneze – nu este clar dacă prețul sau marja distribuitorilor, așa cum a fost până la 1 iulie – a spus Bolojan.
După majorarea de la 1 iulie, au început să apară și ieftinirile. Astfel, în decurs de o săptămână motorina s-a ieftinit la Petrom, OMV și MOL cu 10 bani pe litru și la Rompetrol cu 16 bani pe litru.
Verificări ale prețurilor din benzinării
Consiliul Concurenței a anunțat la 3 iulie că monitorizează evoluția prețurilor carburanților, în contextul expirării perioadei de plafonare a adaosului comercial și de reducere temporară a accizei la motorină, arată un comunicat de presă al instituției.
Datele analizate până în prezent, arată că, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie – 30 iunie 2026, prețurile carburanților din România s-au menținut semnificativ sub media Uniunii Europene, atât la prețurile finale, cu taxe, cât și la prețurile fără taxe, arată Consililiul Concurenței.
Mai mult, diferența dintre prețurile din România și media europeană a fost mai mare decât în mod obișnuit, în special în cazul prețurilor fără taxe, mai arată instituția.
“În ultimele zile ale perioadei analizate, în cazul motorinei, diferența față de media europeană s-a redus treptat, România revenind spre situația întâlnită în trecut, înainte de război, când prețurile interne la motorină erau mai apropiate de media UE decât cele la benzină”, spune Consiliul Concurenței.
„Datele disponibile arată că, în perioada în care adaosul comercial a fost plafonat, iar acciza la motorină a fost redusă temporar, România a avut prețuri la carburanți mai mici decât media Uniunii Europene. În ultimele zile, la motorină am observat o apropiere treptată de media europeană, ceea ce indică mai degrabă o revenire spre situația cunoscută anterior, înainte de război. Vom continua să monitorizăm piața, mai ales după încetarea măsurilor temporare”, a declarat atunci Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.






