Sărăcia energetică nu mai este de mult doar o temă socială marginală, ci a devenit un test real pentru politicile energetice din întreaga Uniune Europeană. Într-un context marcat de volatilitatea prețurilor și de tranziția accelerată către energie curată, capacitatea statelor de a proteja consumatorii vulnerabili ne arată, în esență, cât de echitabilă este această tranziție.
Opinie de Alexandra Diala
România nu pornește de la zero. Prin Legea nr. 226/2021 a fost creat, pentru prima dată, un cadru clar pentru definirea și sprijinirea consumatorului vulnerabil. Definiția este corect calibrată: nu se limitează la venituri reduse, ci include vârsta, starea de sănătate și izolarea geografică. Este un pas important, pentru că este recunoscut faptul că vulnerabilitatea energetică nu este doar o problemă economică, ci una complexă, legată de condițiile de locuire, accesul la infrastructură și starea de sănătate a consumatorului final.
În practică însă, mecanismele de sprijin rămân dominate de intervenția financiară. Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie au funcționat ca o plasă de siguranță, mai ales în perioadele de criză. Măsurile temporare, precum cardurile de energie, au oferit sprijin rapid, dar nu au schimbat fondul problemei: costurile sunt acoperite, însă vulnerabilitatea persistă.
Privită în ansamblu, abordarea României rămâne predominant reactivă. Sistemul intervine atunci când problema este deja acută și mai puțin în fazele incipiente.
La nivel european însă, această paradigmă este în schimbare. Recomandarea publicată de Comisia Europeană la 30 aprilie 2026 marchează trecerea de la reacție la prevenție. Documentul legiuitorului european propune un model în care protecția socială și politica energetică sunt integrate, iar intervențiile sunt gândite în mod coerent. Astfel, direcțiile europene conturează un sistem bazat pe identificare mai precisă, intervenție timpurie, protecție consolidată și măsuri structurale.
În acest context, întrebarea nu mai este dacă România trebuie să acționeze, ci cum poate asigura mai eficient această tranziție. Recomandările europene nu impun o schimbare radicală, ci cer accelerarea și corelarea unor inițiative deja existente, într-un cadru coerent și orientat spre prevenție.
Ce ar trebui făcut concret în România?
Pentru ca această schimbare de paradigmă să devină reală, este necesară o adaptare atentă la specificul administrativ și social al României, precum și de o schimbare de abordare în construcția politicilor publice.
În primul rând, identificarea consumatorilor vulnerabili trebuie să devină un instrument operațional real. Deși cadrul legal există, sistemul funcționează încă pe bază de cereri și verificări fragmentate. Integrarea datelor din surse multiple (realizată în funcție de venituri, consum sau starea de sănătate a consumatorului de energie, spre exemplu), într-o bază unică este esențială. Acest pas presupune nu doar soluții tehnice, ci și cooperare interinstituțională reală.
În al doilea rând, este necesară dezvoltarea unor mecanisme de intervenție timpurie, care să funcționeze pe baza cooperării între autorități și actorii din piața de energie. Analiza datelor privind consumul și comportamentul de plată poate permite identificarea timpurie a riscului și activarea unor măsuri de sprijin înainte ca situațiile să devină critice. Acest tip de abordare presupune o colaborare reală între entitățile statului cu prerogative atât în domeniul energetic, cât și în cel al politicilor sociale și furnizori.
În al treilea rând, protecția împotriva deconectării trebuie consolidată prin reguli predictibile și aplicabile uniform. Aceasta trebuie să devină parte a unui sistem coerent, nu doar o măsură punctuală. care să asigure protecția consumatorilor în perioade sensibile și în situații de vulnerabilitate evidentă.
În al patrulea rând, eficiența energetică trebuie tratată ca o prioritate socială. Locuințele ineficiente și sistemele de încălzire depășite mențin vulnerabilitatea. Simplificarea accesului la programe și finanțarea adecvată sunt esențiale.
Nu în ultimul rând, tranziția energetică trebuie să integreze dimensiunea socială. Fără măsuri dedicate, există riscul apariției unor noi forme de vulnerabilitate.
În esență, România are deja piesele principale ale sistemului: definiții, mecanisme de sprijin, norme funcționale. Ceea ce lipsește este coerența dintre ele și orientarea către prevenție. Recomandarea Comisiei Europene nu cere doar măsuri noi, ci o schimbare de perspectivă. De la un sistem care reacționează la vulnerabilitate, la unul care o anticipează și o reduce. Iar această schimbare va face diferența între o tranziție energetică tehnic reușită și una cu adevărat echitabilă.
Alexandra Diala este Doctor în Economie al Academiei Române, cu o teză dedicată poziționării României în contextul Strategiei Energetice Europene.
După experiența profesională acumulată în cadrul Parlamentului European, la Bruxelles, Alexandra Diala are în prezent peste 12 ani de experiență în sectorul energetic. În 2014 a fost consilier al Ministrului Delegat pentru Energie, ulterior asigurând conducerea executivă a Asociației Române pentru Promovarea Eficienței Energetice (ARPEE).
