Specula noilor “băieți deștepți” din energie pomeniți de Bolojan: o parte din proiectele de mii de MW care blochează rețeaua electrică sunt scoase la vânzare pe OLX

Proiecte regenerabile pentru care s-au obținut o parte din autorizații sunt scoase la vânzare pe OLX în loc să fie implementate. “Nu așa o să dezvoltăm producția de energie la modul serios în România”, a spus președintele ANRE, instituție care va modifica regulamentul de racordare la rețea, care este acum blocată de proiecte din care marea majoritate nu se vor face niciodată.

Iată ce a postat președintele ANRE, George Niculescu, pe pagina sa de facebook:

“Momentul acela când tranziția energetică… se face pe OLX.

Capacitatea rețelei este limitată.

Când apare comportamentul oportunist, investițiile reale sunt cele care pierd.

Despre asta am vorbit ieri, în dezbaterea pe noul regulament de racordare.

➡️ mai puține blocaje și fără scheme get-rich-quick.

➡️ mai multă energie reală în sistem.

P.S.: în 2025 au expirat ATR-uri care însumează aproximativ 9000 de MW”

El a postat și un material video pe care l-a prezentat și la dezbaterea publică ce a avut loc zilele trecute privind modificarea regulamentului de racordare la rețea, în contextul în care acum sunt emise avize tehnice de racordare pentru 80.000 MW, din care mare parte sunt speculative și care blochează rețeaua.

Nu este singurul astfel de caz. Ziariștii de la Hotnews au mai găsit mai multe. Iată unul dintre ele:

“De exemplu, un proiect de 2,8 MW cu stocare „ready to build” se vinde în comuna Mărașu, din județul Brăila, cu 140.000 de euro, negociabil:

„Într-o zonă cu radiație solară excelentă. Proiectul este pregătit pentru începerea imediată a lucrărilor de construcție. Sistem de Stocare (BESS): Capacitate de stocare pentru 4 ore, optimizând livrarea energiei în rețea. Suprafață Teren: 3.3 Hectare. Toate avizele și autorizațiile necesare au fost obținute. Regim Teren: Concesiune pe o durată de 49 de ani, cu clauză specifică de posibilitate de cumpărare”.”, scrie Hotnews.

Nou regulament de racordare

Proiectul de Ordin privind revizuirea Regulamentul de racordare a fost pus în transparență decizională de ANRE acum o lună, iar acesta prevede majorarea garanțiilor de la 5% din valoarea tarifului de racordare la 20%. În plus, dacă autorizația de înființare nu este obținută în termenul stabilit de 12 luni de la semnarea Contractului de Racordare, ATR-ul se pierde.

Săptămna aceasta, cu o zi înainte de dezbaterea publică de la ANRE pe marginea acestui proiect, Cancelaria prim-ministrului a trimis către ANRE o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor pentru racordarea la reţeaua electrică, între acestea fiind şi cea referitoare la creşterea și mai consistentă a garanţiei financiare.