Preţul gazelor naturale înregistra miercuri dimineaţa o scădere puternică în Europa, după ce Washingtonul şi Teheranul au anunţat o încetare a focului pentru două săptămâni, transmite AFP, citată de Agerpres.
La scurt timp după debutul tranzacţiilor la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale erau în scădere cu 19,24%, până la 43 de euro pentru un megawatt-oră (MWh), după ce anterior au înregistrat o scădere de peste 20%, până la 42,5 euro pentru un MWh.
Graţie acestor scăderi, preţul gazelor se apropie de nivelul de 31,6 euro pentru un MWh, care se înregistra pe 27 februarie, cu o zi înainte ca Statele Unite şi Israelul să înceapă războiul împotriva Iranului. În această perioadă, preţul gazelor a crescut vertiginos, ajungând până la 72 de euro.
„Sunt de acord să suspend bombardamentele şi atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni”, a declarat preşedintele SUA pe platforma sa Truth Social cu puţin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului său.
La rândul său, Teheranul a anunţat negocieri cu partea americană pentru a pune capăt războiului începând de vineri pentru două săptămâni, fiind de acord să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă atacurile israeliano-americane încetează. În mod normal, aproximativ o cincime din ţiţeiul mondial trece prin această cale navigabilă strategică.



