Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) cere eliminarea tarifelor de transport pentru energia produsă de prosumatori și consumată de clienți pentru că această energie nu a ajuns niciodată în rețeaua națională de transport, potrivit unui comunicat de presă.
APCE apreciază că în anii 2024 și 2025 prosumatorii au injectat în rețele circa 3 TWh de energie electrică produsă și consumată local, fără a tranzita rețeaua națională de transport, și spune că operatorul rețelei naționale, Transelectrica, ar fi încasat doi ani la rând 46 de milioane de euro necuvenit de la clienți, despre care APCE afirmă că este “taxa pe nimic”.
“Cu toate acestea, asupra acestor cantități s-au aplicat in facturile romanilor tarife de transport național a energiei. Principiul european este clar: „plătești doar pentru serviciul prestat”
Situația din România contravine flagrant prevederilor Directiva (UE) 2019/944, care stipulează: Tarifele de rețea trebuie să reflecte serviciul efectiv prestat, iar energia care nu tranzitează rețeaua națională de transport NU trebuie tarifată ca atare”, arată APCE în comunicatul de presă.
Asociația spune că ANRE a fost solicitată în această speță, dar a dat un răspuns pe care îl consideră “arogant”: „rețeaua nu este ca un taxi, să plătești doar cursa”, ar fi răspuns Autoritatea de Reglementare.
“Această afirmație ignoră complet legislația europeană și principiile economice de bază punând poveri financiare nejustificate consumatorilor romani de energie. Realitatea este exact inversă: rețeaua trebuie plătită în funcție de utilizare, nu prin analogii simpliste. Consumatorii nu pot fi obligați să plătească pentru un serviciu inexistent, indiferent de metaforele utilizate de autoritatea de reglementare: spune Asociația Prosumatorilor.
„Ca atare, APCE solicită:
Eliminarea imediată a tarifelor de transport pentru energia care nu tranzitează rețeaua de înaltă tensiune pentru toti consumatorii de energie electrica din Romania
Diminuarea tarifelor de transport proporțional cu sumele aferente energiei netransportate
Alinierea urgentă la legislația europeană și la practicile din Uniunea Europeană
Revizuirea cadrului de reglementare de către ANRE în conformitate cu principiul „cost-reflective pricing”
Tariful de transport al Transelectrica are două compomente: trariful de injecție în rețea, de 3,6 lei/MWh și tariful de extracție, de 36 de lei/MWh.
Citește și:
Fiecare prosumator îi “costă” pe consumatorii de energie electrică între 200 și 372 de lei/MWh, spune Asociația Furnizorilor
În România sunt acum aproape 300.000 de prosumatori, cu o putere a instalațiilor de circa 3.400 MW, ușor mai mare decît a tuturor parcurilor fotovoltaice dispecerizabile din România.




