PPC Renewables România este prima companie din sectorul energetic din România care modernizează și echipează complet un laborator didactic din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București, potrivit unui comunicat al companiei. Laboratorul a fost dotat cu echipamente moderne pentru proiecte din domeniul Internet of Things (IoT) și Industrial IoT – osciloscoape, surse, generatoare, multimetre și computere, destinate nu doar activităților didactice, ci și proiectelor practice
Începând cu anul universitar 2026–2027, PPC Renewables România va acorda opt burse anuale pentru studenții din anul terminal ai Facultății de Automatică și Calculatoare, pe durata a nouă luni. Acestea se atribuie pe baza unui proces de selecție realizat cu implicarea unei comisii mixte formate din cadre universitare și specialiști PPC Renewables România.
„Suntem cel mai mare investitor în energie regenerabilă din România și avem proiecte ambițioase bazate pe soluții digitale inovatoare. Facem parte din Grupul PPC, care urmărește să devină un jucător european de top de tip PowerTech, adică mai mult decât o companie modernă de utilități, o organizație care folosește tehnologia ca diferențiator strategic. Pentru a transforma aceste ambiții în realitate, avem nevoie de specialiști foarte bine pregătiți. Studenții formați în acest laborator vor avea ocazia de a realiza proiecte de digitalizare pentru domeniul energiei, iar cele mai creative idei pot fi premiate cu burse. Investiția în educație este, în esență, o investiție în viitorul energiei curate,” a declarat Adrian Dugulan, Director General al PPC Renewables România.
„Studenții noștri au nevoie de acces la tehnologie actuală și de oportunități reale pentru a lucra la proiecte aplicate încă din timpul facultății. Modernizarea acestui laborator le oferă studenților Facultății de Automatică și Calculatoare un spațiu în care pot experimenta, pot dezvolta soluții inovatoare și se pot pregăti mai bine pentru cerințele pieței muncii, deci pentru viitor. Acest parteneriat arată cât de importantă este colaborarea dintre universități și companii pentru a forma specialiștii de care economia și sectorul energetic au nevoie. În același timp, astfel de inițiative creează un cadru în care studenții pot transforma ideile în proiecte concrete și pot contribui la dezvoltarea tehnologică a României”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Laboratorul este singurul din cadrului Universității Politehnice București care dispune de o instalație electrică cu tablou dedicat, circuite separate și protecții de ultimă generație (inclusiv AFDD – dispozitiv pentru detectarea defectelor de arc electric) pentru fiecare masă de lucru, precum și alimentare separată prin transformator de izolare.
Spațiul a fost modernizat complet, incluzând PC-uri, climatizare eficientă, iluminat uniform, infrastructură audio-video și finisaje noi.
Laboratorul poate găzdui simultan între 16 și 24 de studenți, în funcție de tipul activităților, și va fi utilizat pentru proiecte de licență și activități didactice pentru anii II și III, în cadrul disciplinelor care vizează hardware pentru aplicații IoT și Industrial IoT. Laboratorul va găzdui activități didactice, workshop-uri, școli de vară, susțineri de proiecte și licențe, precum și sesiuni științifice studențești pentru programele de licență și master.
Proiectele dezvoltate în laborator pot viza soluții relevante pentru industria energiei regenerabile: sisteme de monitorizare și control, senzoristică inteligentă, eficiență energetică, sisteme embedded conectate, achiziție și procesare de date, precum și integrarea acestora în arhitecturi scalabile.
Despre PPC Renewables
Grupul PPC își dezvoltă rapid portofoliul de energie regenerabilă în Grecia, România, Italia și Bulgaria, cu capacități instalate în creștere de la 4,7 GW în prima jumătate a anului 2024 la 6,4 GW la sfârșitul lunii septembrie 2025. Obiectivul Grupului PPC este de a atinge o capacitate instalată din surse regenerabile de 12,7 GW până în 2028. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este un lider în domeniul energiei regenerabile, cu o capacitate instalată în prezent de peste 1,5 GW și continuă într-un ritm alert dezvoltarea portofoliului prin proiecte de mari dimensiuni, fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din România.
Despre Facultatea de Automatică și Calculatoare din București
Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București pregătește, prin programe de licență, master și doctorat, ingineri și cercetători în domeniile Calculatoare și Tehnologia Informației și Ingineria Sistemelor.
Activitatea didactică și de cercetare se desfășoară în laboratoare și centre specializate, într-un mediu academic orientat către rigoare, creativitate și aplicabilitate practică, în arii precum sisteme de calcul, microprocesoare, aplicații software, inteligență artificială, automatizări, robotică și sisteme inteligente.
Prin această combinație între educație și cercetare, facultatea oferă studenților un cadru competitiv pentru dezvoltare profesională și implicare în proiecte cu relevanță tehnologică.




