Gigantul american Carlyle, prezent și în România, a cumpărat activele internaţionale ale Lukoil

Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinatate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group, transmite Reuters.

Tranzacția nu include activele din Kazahstan, care vor rămâne în proprietatea grupului Lukoil și își vor continua operațiunile sub licența respectivă. Acordul semnat nu este exclusiv pentru companie și este supus unor condiții prealabile, cum ar fi obținerea aprobărilor de reglementare necesare, inclusiv permisiunea Biroului de Control al Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA pentru tranzacția cu Carlyle. Compania continuă, de asemenea, negocierile cu alți potențiali cumpărători, a informat Lukoil.

Termenii financiari nu au fost dezvăluiţi. Cu toate acestea, activele externe totale ale Lukoil sunt evaluate de analişti la aproximativ 22 de miliarde de dolari.

Lukoil a fost inclus pe lista entităţilor sancţionate de SUA în luna octombrie 2025, ca răspuns la progresul lent al negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina. Această mişcare a forţat gigantul petrolier rus să îşi vândă activele din străinatate.

În conformitate cu sancţiunile americane, Lukoil avea termen limită până pe 28 februarie 2026 pentru a-şi vinde activele din străinătate.

Lukoil are o reţea de peste 5.300 de benzinării în 20 de ţări din întreaga lume, precum şi rafinării în Europa. Producţia lor combinată a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi, conform raportului anual.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Ce spune Carlyle despre tranzacție

Separat, fondul american de private equity Carlyle Group a anunţat joi că acordul de a cumpăra activele internaţionale ale companiei ruseşti Lukoil este condiţionat de finalizarea procedurilor de due diligence şi de obţinerea aprobărilor din partea organismelor de reglementare.

Într-un comunicat de presă, Carlyle a informat că abordarea sa faţă de activele Lukoil se va concentra pe „asigurarea continuităţii operaţionale, păstrarea locurilor de muncă, stabilizarea bazei de active şi susţinerea unei performanţe sigure şi fiabile în întregul portofoliu prin asigurarea unei supravegheri dedicate şi a unor capacităţi operaţionale internaţionale”, potrivit Agerpres.

Carlyle controlează firma Black Sea Oil and Gas, care a devenit al treilea cel mai mare producător de gaze din România, cu 10% în total,  după începerea exploatării din perimetrul marin Midia Gas Development (MGD). BSOG extrage anual 1 miliard de metri cubi din Marea Neagră, după ce a început producția, în 2023. Sunt primele “gaze noi” extrase din Marea Neagră.