Rafinăria Vega de la Ploișeti nu a fost afectată de criza apei. De ce

Rafinăria Vega din Ploiești, controlată de grupul Rompetrol și cea mai veche rafinărie din România, nu este afectată de criza apei din Prahova pentru că are apă din forajele proprii, care au fost recent modernizate.

Iată ce au comunicat oficialii rafinărei controlate de grupul Rompetrol la solicitarea noastră de informații legate de criza apei și potențialul efect asupra rafinăriei Vega

Unicul producător de bitum și hexan din România, rafinăria Vega, nu este afectat de situația survenită la barajul Paltinu, unitatea de producție având fluxuri de apă asigurate la capacitate optimă, în regie proprie.

Rafinăria funcționează cu sprijinul forajelor proprii, care deservesc atât cazanele de abur industrial, folosite în fluxul tehnologic, cât și colonia Vega – comunitatea învecinată care depinde, în materie de utilități, de Vega.

Necesarul este asigurat din cele cinci foraje funcționale, toate fiind recent modernizate, având capacitatea să furnizeze apă pentru rafinărie, colonie, dar și pentru liceul Liceul Tehnologic de Transporturi, aflat în apropiere.

Rafinăria Vega are un rol strategic în sectorul energetic național, fiind unic producător național de bitum, asigurând aproape 20% din necesarul României. De asemenea, rafinăria este singurul producător de hexan din România și unul dintre cei mai mari din Europa, dar și unic producător de combustibil de încălzire, folosit pentru boilere și sisteme de încălzire.

Rafinăria, chiar dacă nu mai procesează țiței încă din 2004, utilizează materii prime provenite exclusiv de la rafinăria Petromidia, asigurând pe piața din România produse speciale, cu valoare adăugată, care susțin industrii din sectoare precum infrastructură, alimentație sau farmaceutică.

Citește și:

Rafinăria Vega Ploiești a împlinit 120 de ani de funcționare

Au fost probleme la Petrobrazi

Criza apei din Rahova a creat unele probleme la o altă rafinărie din Ploiești, Petrobrazi. Astfel, Operatorul Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova şi furnizorul de agent termic Termo Ploieşti asigură, alimentarea cu apă a rafinăriei de la Brazi din judeţul Prahova, operată de compania OMV Petrom, pentru ca aceasta să îşi poată continua activitatea pe fondul crizei apei care afectează o parte a judeţului Prahova, în urma problemelor de la barajul Paltinu.

În scopul alimentării cu apă, a fost creat un bypass.

Decizia privind alimentarea cu apă a rafinăriei Petrobrazi a fost luată marţi seară, într-o şedinţă la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, autorităţilor din Prahova, OMV Petrom, Transelectrica, Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ), Hidro Prahova, ISU Prahova şi Termo Ploieşti.

”În urma analizei tehnice, au fost stabilite următoarele măsuri imediate: ESZ va continua până mâine seară asigurarea debitului de 87 l/s, necesar menţinerii funcţionării instalaţiilor Rafinăriei pentru următoarele 48 de ore, urmând ca ulterior debitul să fie limitat la 71 l/s. În paralel, Termo Ploieşti va furniza 27 l/s de apă tratată către Rafinărie. De mâine seară, după realizarea bypass-ului de la Crângul Bot între Apa Nova şi ESZ, livrarea va continua prin Termo Ploieşti, la un debit de 41 l/s. Aceste măsuri sunt esenţiale pentru stabilizarea situaţiei în intervalul critic de 72 de ore, astfel încât activitatea Rafinăriei să poată continua fără întreruperi”, informa, marţi seară, Consiliul Judeţean Prahova.

”Respectiva cantitate poate suplini cca 30% din necesarul pentru funcţionarea Rafinăriei Petrobrazi. S.C. Apa Nova analizează acordarea unui sprijin prin care să se poată distribui o cantitate de încă 150 m3/h apă necesară funcţionării Rafinăriei Petrobrazi”, au transmis oficialii Prefecturii Prahova.

Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, a declarat, marţi seară, la Antena 3, că firma Termo Ploieşti, care asigură furnizarea de agent termic către municipiul Ploieşti, poate sprijini cu apă rafinăria, nu centrala electrică de la Brazi, după ce se va face un bypass pentru furnizarea de apă.