O nouă hidrocentrală aproape finalizată ar putea fi oprită. Ministrul Mediului cere Hidroelectrica revizuirea raportului de mediu

Ministerul Mediului  a solicitat  Hidroelectrica, titularul proiectului privind „Creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor şi asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu”, revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului.

În luna octombrie, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a deplasat în comuna Gura Teghii, din judeţul Buzău, unde a discutat cu localnicii pe tema continuării lucrărilor de construcţie a hidrocentralei Surduc-Siriu. La momentul respectiv, o parte dintre locuitori au atras atenţia că proiectul ar putea afecta atât mediul, cât şi resursele de apă, din ce în ce mai reduse necesare populaţiei, existând şi păreri conform cărora orice proiect care ar aduce un plus de energie în sistemul naţional se poate dovedi benefic.

„La Surduc, da, cred că este nevoie să fie făcută o analiză. Eu nu spun să fie făcute analizele pentru a respinge aceste lucrări, dar spun că aş vrea ca absolut toţi miniştrii să-şi ia în serios treaba şi să nu dea proiecte doar de dragul de a fi pe hârtie. Pentru că nu ne ajută cu nimic să avem putere instalată pe hârtie şi, de fapt, să nu ajungem niciodată să o atingem nici măcar cu 50%”, declara, la acel moment, Buzoianu.

În contextul discuţiilor anterioare, Ministerul Mediului a anunţat că a fost solicitată revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte proiectul Surduc-Siriu.

„Din punct de vedere al protecţiei mediului, proiectul intitulat ‘Creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor şi asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu’ se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului (procedura EIA), respectiv în etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului. (…) Urmare analizei şi observaţiilor formulate de autorităţile şi instituţiile implicate în procedura EIA, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat titularului revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului (RIM), a studiului de evaluare adecvată (EA) şi a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă (SEICA) elaborate pentru proiect”, a transmis, pentru AGERPRES, MMAP.

Proiectul amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu se desfăşoară în judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, pe râurile Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Zăbala şi a fost demarat în anul 1981.

„După modificarea/completarea studiilor anterior menţionate, acestea vor fi postate pe site-ul MMAP pentru consultare publică timp de 10 zile. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se finalizează la momentul emiterii/respingerii acordului de mediu, dată care nu poate fi estimată în acest moment”, informează sursa citată.

În urma vizitei din luna octombrie în judeţul Buzău, ministrul Diana Buzoianu a mai declarat că acordurile de mediu pentru amenajarea unor hidrocentrale vor fi aprobate doar în baza unor studii şi date obiective.

Ce vrea să facă Hidroelectrica la Surduc-Siriu

Hidroelectrica a scos la licitație în aprilie acest an lucrările pentru finalizarea centralei Nehoiașu 2, parte a amenajării hidrotehnice Siriu-Surduc din județul Buzău. “Achiziție și montaj echipamente mecanice și electrice la CHE (centrala hidroelectrică – n.red.) Nehoiașu II, extindere stație de transformare de 110 kV” este denumirea contractului scos la licitație de Hidroelectrica în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Valoarea acestui contract era de 178 de milioane de lei, circa 35 de milioane de euro.

Noua centrală, un proiect mai vechi al Hidroelectrica, se referă la extinderea Amenajării Hidroenergetice Surduc-Siriu, care este amplasată pe teritoriul județelor Buzău, Vrancea şi Covasna și cuprinde amenajarea râului Buzău precum si amenajarea râurilor Bâsca Mare si Bâsca Mica.

Proiectul “implică, în principal activități de proiectare (întocmire documentatii tehnice pentru echipamentele mecanice, echipamentele electrice/obiect), fabricare/procurare, testare, ambalare, transport, livrare precum și  montarea echipamentelor si instalatiilor noi executate, probe si verificari, atît în fabrică cît și în amplasament,  punere in functiune si Instruire personal”, arată compania în documentația de licitație.

Noua centrală ar urma să fie ehipată cu un hidroagregat tip Francis, de 55 MW și, odată finalizată, ar urma să producă circa 150 GWh de energie electrică anual – în anunțul de licitație se spune despre o turbină de minimum 20 MW.

Valoarea contractului este atât de mică pentru că mare parte din lucrările amenajării hidroenergetice sunt deja efectuate. Astfel, potrivit datelor Hidroelectrica, proiectul ar fi deja executat în propprție de 85%.

„Clădirea centralei este realizată integral, lucrările rest de executat sunt betonare la nivel turbină, betonare nivel generatoare și ghidaj, lucrări de arhiectură în interiorul clădirii, lucrări de instalații electrice, termice și sanitare, execuție stație de transformare, montare echipamente hidromecanice și electrice aferente hisrocentralei”, potrivit datelor Hidroelectrica.