Centrala electrică în cogenerare de la Midia, a Rompetrol Energy, aflată acum în faza ultimelor teste, urmează să primească săptămâna viitoare licența de exploatare comercială de la ANRE.
“Proiect de decizie și raport privind acordarea licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice și termice din centrale electrice în cogenerare, societăţii ROMPETROL ENERGY SA”.
Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa din 2 decembrie.
Licența de exploatare comercială, odată obținută, dă dreptul operatorului să vândă energia electrică, după ce acesta se înscrie la piață.
Capacitatea energetică ce va primi licența este mult-așteptata centrală electrică în cogenerare de la Midia, de 80 MW și 170 de tone de abur/oră care este deja în teste din februarie și care, potrivit anunțurilor făcute în vară, urma să devină deplin operațională în august, după finalizarea tuturor testelor.
Este prima centrală clasică pusă în operare în România după mai mult de 10 de ani. Acum, potrivit informațiilor din teren, centrala este în faza testelor de anduranță, teste de performanță și conformitate tehnică pentru a evalua funcționarea acesteia în diferite condiții,
“În perioada februarie – iunie 2025 au fost realizate testele de punere în funcțiune și de conformitate ale celor două turbine pe gaz, au fost verificate sistemele de măsură și control, cele de alimentare cu gaze naturale și gaz de rafinărie și au fost pregătite sistemele de abur pentru furnizarea către Petromidia, a transmis compania în iulie
Un pas important a fost marcat în lunile martie și aprilie, când cele două turbine Siemens SGT-750 au fost sincronizate cu sistemul energetic național în toate configurațiile de funcționare și a fost începută producția propriu-zisă de energie electrică. De la începutul testelor până în prezent, au fost deja produși peste 11.000 MWh, direcționați către rafinăria Petromidia și în SEN”, anunța Rompetrol Energy în iulie.
Centrala va genera aproape 80 MWh, din care va fi acoperit integral necesarul de energie al platformei Petromidia (60–70 MWh), dar și abur tehnologic de până la 180 de tone/oră, corespunzător necesarului maxim de consum. Surplusul de energie electrică va fi direcționat către Sistemul Energetic Național.
Cele mai importante echipamente instalate, turbinele Siemens SGT-750, utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural și gaz de rafinărie), cu o rată de încălzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh, și generează circa 39 MW de energie electrică fiecare.
“Noua centrală de cogenerare va susține semnificativ procesele operaționale din rafinăria Petromidia, dar și rezultatele financiare înregistrate de aceasta. În același timp, va avea un rol major în echilibrarea producției și distribuției de energie electrică în regiunea Dobrogea, prin asigurarea necesarului de energie al platformei, dar și prin injectarea în sistemul național a surplusului de energie electrică”, arăta atunci Rompetrol Energy.

Investiția de 160 de milioane de dolari a fost asigurată de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin compania Rompetrol Energy.






