Cel mai mare furnizor de energie electrică din Austria continuă expansiunea în România: autorizație așteptată pentru încă un parc fotovoltaic în Ardeal

Subsidiara din România a Wien Energy, Vienna Energy Forța Naturală, urmează să primească autorizația de înființare pentru un nou parc fotovoltaic în Ardeal, și își consolidează poziția în regenerabil în România

“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de societatea VIENNA ENERGY FORȚĂ NATURALĂ S.R.L. pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică CEF Barabant”. Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa din 25 noiembrie.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va produce energie electrică.

Potrivit datelor companiei, CEF Bărăbanț are o capacitate instalată de 28 MW, acesta urmând să fie amplasat în județul Alba, în zona centrală a țării, pe o suprafață de aprox. 32.7 ha.

Vienna Energy Forța Naturală este controlată de Wien Energie, cel mai mare furnizor de energie electrică din Austria, care, potrivit propriilor date, are un portofoliu de 2 milioane de clienți casnici și circa 450.000 de clienți comerciali.

Compania a cumpărat, în 2008, 31 de microhidrocentrale scoase la vânzare de Hidroelectrica, cu o capacitate totală instalată de 20,6 MW. Pe lângă acestea, compania mai este activă și pe segmentul de producție de energie din surse fotovoltaice. În toamna lui 2024 a obținut autorizația de construire pentru un parc fotovoltaic în județul Olt, la Negreni. De asemenea, are semnat un contract de racordare încă din 2023 cu Distribuție Energie Electrivcă (DEO), pentru un parc fotovoltaic de 4,9 MW în județul Olt și a mai obținut, la finalul lunii august 2024, avizul tehnic de racordare (ATR) pentru un parc fotovoltaic de 90 MW, centrala electrică fotovoltaică Blaj, din județul Alba.

Compania a primit și finanțare din Fondul de Modernizare pentru două proiecte: parcul fotovoltaic Săncel de 36 MW (jud. Alba) și parcul fotovoltaic Teiuș 2, de 24 MW (jud. Alba).

“Vienna Energy Forța Naturală realizează investiții substanțiale în energie regenerabilă, concentrându-se pe proiecte fotovoltaice (300 MW) și pe stocarea energiei în baterii”, se arată pe pagina de internet a companiei.

Alături de activitatea de producție de energie, Viena Energy Forța Naturală este și furnizor de energie electrică în România.

Potrivit ultimelor date de bilanț de pe platforma Termene.ro,  compania a înregistrat în 2024 o pierdere netă de 8,9 milioane de lei, prima pierdere după șase ani profitabili. Cifra de afaceri s-a redus de trei ori, de la 18,6 milioane de lei în 2024, la doar 6 milioane anul trecut.