Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre furnizorii semnificativi pentru clienții finali, a raportat la 9 luni rezultate financiare slabe, pe fondul secetei severe care a amputat producția de energie electrică a companiei. Profitul a scăzut cu o treime.
Profitul net al Hidroelectrica a fost mai mic cu 34%, la nouă luni, coborând la la 2,3 miliarde de lei, de la 3,5 miliarde în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor prezentate de companie vineri seară.
Veniturile companiei au fost de doar 6,7 miliarde de lei, în scădere cu 7% față de aceeași perioadă a anului 2024. Marja operațională a fost de 39%, în scădere cu 30% față de perioada similară a anului trecut. Marja netă a fost de 35%, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului 2024. Volumul energiei vândute a scăzut cu 14%, la 10,1 TWh.
Toate acestea s-au întâmplat pe fondul unei producții foarte slabe de energie electrică, de doar 8,47 TWh, în scădere cu 23% față de primele nouă luni din 2024, an care nu a fost nici el foarte bun în termeni de hidraulicitate. De altfel, recent, directorul companiei, Bogdan Badea, a spus că “anul acesta vom reuși să atingem cel mai sumbru record din istoria Hidroelectrica, undeva la 11 TWh, cel mai secetos an”, a comparând producția din acest an cu cea din perioada în care compania a intrat în insolvență.
Iată cum a comentat compania rezultatele în comunicatul cu rezultatele:
Pe scurt, rezultatele din acest trimestru reflectă:
-
o performanță financiară și operațională sub potențial, cauzată în principal de condițiile hidrologice nefavorabile; această situație a dus la o diminuare semnificativă a producției de energie electrică, influențând atât veniturile, cât și marjele de profit
-
o tranziție strategică vizibilă spre un model hibrid, care integrează producția, trading–ul și furnizarea de energie electrică, având ca scop reducerea vulnerabilității la efectele sezonalității și la fluctuațiile pieței, oferind o mai bună stabilitate pe termen lung
-
o presiune în creștere asupra marjelor, determinată în principal de creșterea ponderii segmentului de furnizare și și de volumul mai mare al achizițiilor din PZU
-
o stabilitate financiară solidă, cu semnale de ajustare strategică necesară pentru a menține această poziție pe termen lung
-
un context de guvernanță și management în schimbare, influențat de cerințele PNRR, precum și de reorganizarea conducerii companiei
-
un efort constant de menținere a încrederii investitorilor, prin comunicare transparentă, abordare prudentă și repoziționare strategică, menite să asigure continuitatea și stabilitatea companiei pe piață.
Compania a cumpărat din piață de două ori și jumătate mai multă energie (1,6 TWh față de 0,67 TWh) pentru a-și onora contractele de vânzare, inclusiv pentru portofoliul de furnizare, acolo unde a raportat recent de altfel că a depășit pragul de un milion de clienți, în condițiile în care are cel mai atractiv preț pentru clienții finali.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.






