Ce se întâmplă cu Lukoil: România nu va cere amânarea termenului pentru sancțiunile americane, Guvernul lucrează la o lege care să-i asigure controlul asupra rafinăriei Petrotel și a celor 320 de benzinării

Autoritățile române nu vor solicita Statelor Unite prelungirea termenului la care se vor impune sancțiunile asupra Lukoil, iar Ministerul Energiei lucrează la un act normativ prin care să “preia controlul “ funcționării rafinăriei Petrotel Ploiești și a rețelei de benzinării, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Iată integral postarea ministrului Energiei, Bogdan Ivan făcută pe pagina sa de facebook:

 

Protejăm securitatea energetică a României și aplicăm ferm sancțiunile internaționale ce vizează Lukoil

Colegii mei din Ministerul Energiei lucrează în continuare, împreună cu toate autoritățile relevante, la crearea legislației care să asigure, pe de o parte, conformarea deplină cu regimul de sancțiuni stabilit de Statele Unite, iar pe de altă parte, continuitatea activităților de rafinare ale Petrotel Ploieşti, precum și de comercializare a produselor petroliere, fără a periclita aprovizionarea pieței naționale de combustibili.

O spun răspicat: nu voi solicita prelungirea termenului de 21 noiembrie fixat de autoritățile americane. Mai mult, voi susține replicarea şi aplicarea unitară a sancțiunilor inițiate de SUA la nivelul întregii Uniuni Europene.

România trebuie să preia controlul asupra companiei pentru a garanta implementarea completă a măsurilor internaționale, pentru a proteja locurile de muncă ale celor 5.000 de angajați și pentru a asigura stabilitatea și securitatea sistemului energetic național.

România și Bulgaria, țări în care Lukoil are activități semnificative, încearcă să împiedice închiderea rafinăriilor lor, care sunt controlate de Lukoil, înainte ca sancțiunile SUA împotriva proprietarilor ruși să intre în vigoare, la data de 21 noiembrie. Una dintre opțiunile luate în calcul de București ar fi fost să ceară o derogare prin care să prelungească termenul de aplicare a sancțiunilor, potrivit unor informații publicate pe surse de publicația Politico.

Iată că, acum, oficial, Guvenul României elimină această opțiune și arată că lucrează la o lege prin care să poată prelua controlul asupra rafinăriei de 2,5 milioane de tone și a rețelei de 320 de benzinării.

Asta după ce săptămâna trecută, Bulgaria, mult mai lovită de sancțiuni pentru că are o singură rafinărie, care este controlată de Lukoil, a adoptat modificările legale care-i permit să preia rafinăria şi să o vândă unui nou proprietar, în contextul sancţiunilor occidentale.

Nu știm foarte clar ce înseamnă sintagma “să preia controlul” formulată de Ivan. Poate fi o naționalizare a activelor, dar deja din surse s-a spus că aceasta este ultima opțiune. Sau poate fi o preluare în administrare, așa cum a făcut Germania, care a preluat controlului operațional al rafinăriei Schwdt, care alimentează inclusiv Berlinul, de la compania rusă Rosneft, în urma sancțiunilor impuse după invazia Ucrainei.

Statul german, prin agenția de reglementare, a plasat activele Rosneft Germania sub administrare temporară pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu combustibili. Astfel, rafinăria Schwedt a continuat să funcționeze la capacitate aproape normală, garantând alimentarea regiunii Berlin-Brandenburg fără țiței rusesc și ea nu intră nici acum sub incidența sancțiunilor occidentale, chiar dacă, în acte, proprietar este tot Rosneft.