Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa de Sud-Est, care are o țintă de regenerabile de 2.500 MW instalați la nivelul anului 2030, costruiește deja 800 dintre ei.
“Un domeniu nou și interesant. Suntem mulțumiți. După cum am menționat încadrul prezentării, avem 800 MW în construcție. Avem 70 MW deja în operare. Restul sunt încă în faza de dezvoltare”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la teleconferința cu investitorii de după anunțarea rezultatelor financiare pentru primele nouă luni.
“Obiectivul nostru este să ajungem la peste 2,5 GW până la finalul deceniului, împreună cu partenerii. Referitor la provocări, în general suntem mulțumiți de costurile din licitații. În general, lucrurile merg în direcția bună. Pentru majoritatea proiectelor, ne asigurăm că accesul la rețea este o cerință pentru a intra în proiect. Acesta este un factor de reducere a riscului pentru noi. Este foarte important.
Dar, ca de obicei, obținerea autorizațiilor durează mai mult. Cred că aceasta este o provocare reală pentru noi. Evident, cunoaștem bine jurisdicțiile noastre. Dar cred că aici vedem cele mai multe întârzieri. Încet, dar sigur, avansăm cu portofoliul”, a completat Verchere.
“Adaug la provocările menționate de Christina și faptul că finanțarea UE rămâne o provocare din punct de vedere al calendarului, necesită multă răbdare și documentație. Cât despre calendar, nu ne așteptăm la ceva major anul viitor. Mai degrabă 2027-2028. Și când ne vom apropia, cu siguranță vom oferi mai multe detalii”, a declarat și Alina Popa, CFO al OMV Petrom.
Potrivit contractelor anunțate până acum, cele mai importante proiecte ale Petrom sunt cei 550 MW de fotovoltaice dezvoltate în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia, 710 MW, fotovoltaice preluate de la danezii de la Jantzen și cei 1.000 MW (950 MW eoliene și 50 MW solare) pe care îi dezvoltă în parteneriat cu românii de la Renovatio.
Petrom caută PPA-uri
Petrom, care este și acun un producător semnificativ de energie electrică în România, operând centrala pe gaze de la Brazi de 860 MW, caută să încheie contracte bilaterale de vânzare de energie electrică pe termen lung, de până la 15 ani, pentru a securiza livrările de energie din parcurile viitoare, combinate cu energia obținută la Brazi, iar în acest sens compania are și o secțiune dedicată pe site.
″Prin combinarea surselor regenerabile cu propria centrală electrică de la Brazi, OMV Petrom asigură alimentarea constantă, chiar și în lipsa vântului sau a soarelui, atât ziua, cât și noaptea. Centrala electrică de la Brazi a OMV Petrom a contribuit cu aproximativ 10% la producția totală de energie a României în 2024. Capacitatea noastră de a echilibra piața prin intermediul centralei noastre pe gaze naturale înseamnă că poți beneficia de un PPA adaptat afacerii tale, cu furnizare stabilă și de încredere″,spune compania.
OMV Petrom, cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi principalul producător de petrol şi gaze din România, a raportat un profit net de 3,4 miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2025, în scădere cu 13%, pe fondul prețului mai mic la țiței și a scăderii producției, alături de noua taxă pe construcții.






