
Șeful Transgaz, Ion Sterian, spune că, cel târziu la 20 octombrie, viitoarea centrală electrică pe gaze de la Mintia, care va fi cea mai mare de acest fel din Europa, va avea acces la gaze pentru a putea funcționa la toată capacitatea, odată ce conducta dedicată va fi finalizată și presurizată.
Astăzi Sterian și o echipă a Transgaz au efectuat o vizită de lucru pe șantierele conductei de transport gaze naturale Hațeg -Bacia- Mintia și la centrala electrică cu ciclu combinat de 1.700 MW care se construiește acum la Mintia lângă vechea centrală pe cărbune, oprită de câțiva ani. Conducta de 56,4 km construită special de Transgaz pentru a asigura debitul de gaze pentru viitoarea centrală, dar care va asigura alimentarea cu gaze și pentru alte localități, are diametrul de 700 mm și e prevăzută pentru o presiune de 63 de bari.
“Săptămâna viitoatre vor avea conducta, pe 20 octombrie va fi presurizată, până în SRM-ul (stația de măsurare și reglare – n.red.) centralei. Poate asigura până la 2,5 miliarde de metri cubi pe an, pentru toată capacitatea centralei. Noi ne-am făcut treaba”, a spus Sterian.
Amintim că centralele pe gaze de la Mintia (parțial) și Midia (toată capacitatea), una încă în construcție și cealaltă încă în teste, sunt luate în calcul pentru funcționarea sistemului energetic național în această iarnă, potrivit programului de iarnă.
Este trecută acolo o listă cu 10 măsuri, iar una dintre ele vorbește despre “punerea în funcțiune a primei turbine pe gaz din centrala electrică de la Mintia – Mass Global de aproximativ 600 MW și asigurarea furnizării de gaze naturale”
Centrala de la Mintia care va fi cea mai mare centrală pe gaze din Europa, cu 1.700 MW, este încă în construcție.
La jumătatea lunii septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor spunea că prima turbină a noii centrale electrice de la Mintia va intra în teste în luna ianuarie a anului viitor, la finalul unei întâlniri de lucru pe care a avut-o pe şantierul termocentralei cu conducerea companiei şi cu reprezentanţii Transgaz şi Transelectrica.
“SNTGN Transgaz SA a confirmat că lucrările pentru conducta de alimentare cu gaz sunt în grafic şi vor fi finalizate până la mijlocul lunii octombrie 2025. De asemenea, conducerea Transelectrica SA a prezentat detaliile pentru conectarea centralei la Sistemul Energetic Naţional, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, centrala să poată fi pusă în funcţiune fără întârzieri. Compania Transelectrica şi-a luat angajamentul ferm ca până la finele lunii noiembrie să realizeze racordarea provizorie a noii capacităţi de producţie”, a transmis preşedintele CJ Hunedoara.
Potrivit acestuia, investitorul a precizat că în luna ianuarie 2026 va intra în teste prima turbină, iar în lunile februarie-martie va fi supusă testelor cea de-a doua turbină montată la centrală.