Nuclearelectrica semnează acorduri cu gigantul francez EDF pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și proiectul de radioizotopi medicali

SN Nuclearelectrica SA (SNN) a semnat ceremonial două acorduri cu filialele grupului francez EDF, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București.Primul acord, semnat cu Arabelle Solutions, vizează avansarea lucrărilor de retehnologizare a Unității 1 de la CNE Cernavoda. Al doilea acord, încheiat cu Framatome, se concentrează pe dezvoltarea proiectului de radioizotopi medicali

Arabelle Solutions va furniza echipamente și servicii pentru retehnologizarea turbo-generatorului Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavoda, ca parte a retehnologizarii Unității 1 și, în consecință, a prelungirii duratei sale de viață cu încă 30 de ani, începând cu 2029.

“Retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavoda se află în a doua fază de dezvoltare, axată în principal pe inginerie, achiziții, autorizații, finanțare, planificare și construcția infrastructurii.

Nuclearelectrica a început deja construcțiile civile pentru retehnologizarea Unității 1. Unitatea 1, astfel cum a fost stabilită în timpul celei de-a treia și ultime etape de implementare, va fi deconectată de la rețea în anul 2027 și repusă în funcțiune în anul 2029. Aceasta va continua să livreze în siguranță, 24/7, 5 milioane de MWh/an și să evite 5 milioane de tone de CO2/an, dezvoltând în același timp lanțul de aprovizionare și oferind sute de locuri de muncă”, arată Nuclearelectrica.

„Scopul nostru este să oferim României securitate energetică, energie curată și standarde de excelență prin parteneriate internaționale, expertiză și dezvoltare locală și națională. Am făcut pași esențiali în dezvoltarea proiectelor strategice ale SNN în 2024 și 2025. Prin strategiile și proiectele noastre, dorim să contribuim nu numai la securitatea energetică și la atingerea obiectivelor de decarbonizare și ESG, ci și in domeniile în care energia nucleară își poate dovedi utilitatea. Ca aspect critic pentru susținerea tuturor proiectelor noastre, suntem preocupați în egală măsură de cultivarea unei noi generații de specialiști în România”, a spus Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica

Acordul cu Framatome stabilește cadrul în care Framatome și SNN vor colabora pentru implementarea producției de radioizotopi medicali Lutețiu 177 la CNE Cernavoda, operarea echipamentelor și infrastructurii rezultate în urma implementării acestui proiect și, în viitor, dezvoltarea altor proiecte legate de producția de radioizotopi medicali.

“Inițiat în anul 2024, ca parte a strategiei pe termen lung a Nuclearelectrica de a valorifica avantajele suplimentare ale producției de energie nucleară și de a furniza industriei medicale radioizotopi medicali atât de necesari, proiectul IRIS (Innovative Romanian Isotope System) a intrat acum în implementarea efectivă, obiectivul Nuclearelectrica și Framatome fiind lansarea serviciului comercial de iradiere în anul 2028.

Peste 10.000 de unități medicale din întreaga lume, totalizând aproximativ 49 de milioane de proceduri cu radioizotopi/an și peste 1.500 de unități medicale din UE, cu 10 milioane de proceduri/an, oferă o dimensiune clară a nevoii și rolului radioizotopilor, prin urmare contribuția pe care Nuclearelectrica o poate aduce este cu atât mai importantă, Lutețiu 177 fiind un izotop esențial în tratamentul cancerului”, arată Nuclearelectrica.

„Anul 2025 este semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea și avansarea proiectelor la Nuclearelectrica. Suntem aliniați calendarului nostru stabilit și fiecare acord este destinat să ducă atât retehnologizarea Unității 1, cât și proiectul IRIS cu un pas înainte spre finalizare. Ne asociem cu profesioniști de top la nivel mondial, precum Arabelle Solutions și Framatome, pentru a oferi securitate energetică, securitate a aprovizionării, energie curată, prin Retehnologizarea Unității 1, dar și radioizotopi pentru comunitatea medicală, și, simultan, valoare adăugată pentru acționarii noștri. Suntem aici pentru a demonstra întreaga gamă benefică a industriei nucleare românești”, a mai spus  Cosmin Ghiță.

„Suntem mândri să susținem retehnologizarea Unității 1 de la Cernavoda, un proiect de importanță strategică pentru viitorul energetic al României. Acest contract reflectă angajamentul nostru de a furniza tehnologii dovedite, fiabile și inovatoare, care permit operarea în siguranță și pe termen lung a activelor nucleare, furnizând în același timp generațiilor viitoare energie electrică fiabilă, cu emisii reduse de carbon”, explică Catherine Cornand, CEO Arabelle Solutions.

„Acest acord subliniază angajamentul Framatome și Nuclearelectrica de a consolida lanțul de aprovizionare cu radioizotopi care salvează vieți în Europa și în întreaga lume”, a declarat Grégoire Ponchon, CEO al Framatome. „Framatome este mândră să își valorifice expertiza în lupta împotriva cancerului și să contribuie la facilitarea accesului în masă la medicina nucleară.”