
După o lună iulie cu o creștere mare, august a venit cu o scădere și mai mare a prețului spot la energie electrică. Prețul mediu a scăzut sub pragul de 400 de lei/MWh, după foarte multă vreme.
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, a fost, în august 2025, de 396 de lei/MWh, potrivit datelor obținute de noi – operatorul pieței, OPCOM, va publica cifrele probabil zilele următoare.
Dat fiind că, în iulie, același preț mediu a fost de 525 de lei/MWh, luna trecută am avut așadar o scădere majoră a prețului mediu lunar al PZU, de aproape 25 % față de luna anterioară. Sau un minus de 129 de lei/MWh.
Așadar, după o lună iulie cu un preț crescut, august a venit din nou cu o scădere de preț al PZU. Nu știm dacă aceasta va continua, în condițiile în care, pe măsură ce vom înainta în toamnă, în teorie încep să se reducă numărul de ore de producție fotovoltaică și nu putem decât spera că noile instalări, pe de o parte, și așteptatele ploi de toamnă, pe de altă parte, să aducă un plus de generare.
Prețul mediu PZU a fost, în iulie 2025, de 525 de lei/MWh, cu 21% peste nivelul lunii precedente. Dat fiind că, în iunie, același preț mediu a fost de 434 de lei/MWh, în iulie am avut așadar o creștere a prețului mediu lunar al PZU de aproape 21% față de luna anterioară.
Scriam luna trecută că în precedentele trei luni dinainte de iulie, acest preț mediu se stabilizaze în jurul acelei acelei valori – a fost 434 de lei/MWh și în iunie și în mai, asta după ce în aprilie fusese de 430 de lei MWh. Iar în aprilie am avut o scădere semnificativă, de 18 % față de luna precedentă. Sau o scădere a prețului de 100 de lei/MWh de la o lună la alta. În martie, prima lună de primăvară, am avut o scădere accentuată, de 32 % față de luna precedentă. Sau o scădere a prețului de peste 250 de lei/MWh, asta după o lună februarie friguroasă, în care prețurile au fost ridicate, trase în sus de prețul gazelor.
Prețul din august 2025 este semnificativ mai mic decât cel de acum un an, în condițiile în care în august 2024 fusese de 631 de lei/MWh. Și anul trecut, prețul mediu al PZU a scăzut în august față de luna precedentă.
Piața pentru a doua zi este destul de importantă în România ca volum al tranzacțiilor, deși am observat o totuși o scădere a ponderii PZU în ultimele luni. Astfel, potrivit ultimelor date disponibile la OPCOM, în iulie 2025, tranzacțiile pe PZU au fost de 30,1 % din consumul național de energie electrică.