
Prețul carburanților a crescut azi, pentru prima dată în această lună și pentru prima dată după două ieftiniri consecutive. La finalul lunii urmează scumpirea masivă din cauza creșterii accizei și a TVA.
Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 8 iulie un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,39 lei pe litru.
Așadar, față de ziua precedentă, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut azi-dimineață prețul motorinei cu 4 bani pe litru, menținând prețul benzinei. Mișcarea va fi vizibilă și la celelalte benzinării de lanț din România.
Este a doua modificare de preț a carburanților la stațiile Petrom din această lună și este totodată și prima scumpire din această lună, care vine după două ieftiniri, cauzate de coborârea cotațiilor la produsele petroliere, care se inflamaseră ca urmare a războiului dintre Israel și Iran.
Precedenta modificare a avut loc la 2 iulie, atunci când a fost redus prețul benzinei cu 5 bani pe litru, menținându-se prețul motorinei, și, mai înainte, la 30 iunie, și benzina și motorina s-au ieftinit cu 9 bani pe litru.
Indiferent de evoluțiile cotațiilor la carburanți și țiței, prețurile carburanților vor crește semnificativ în două rânduri, și la 1 august și la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii accizelor și a majorării TVA. Pe baza calculelor noastre, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 40 de bani pe litru, la 1 august. Apoi, la 1 ianuarie, benzina se va scumpi cu 34 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 30 de bani pe litru.
La momentul redactării acestei știri, cotația petrolului Brent, de referință pentru Europa, era de 67,7 de dolari pe baril, iar cea a benchmarkului american WTI de 69,4 dolari.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de benzinării, dintre care 393 Petrom și 162 OMV. România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.