Numărul prosumatorilor din România a ajuns la 220.000. Sunt mai multe panouri instalate pe acoperișuri decât în parcurile fotovoltaice mari

La finalul lunii aprilie 2025, numărul prosumatorilor din România a ajuns la 219.245, în creștere cu peste 5.400 față de luna martie. Aceștia sunt racordați la rețelele operatorilor de distribuție și contribuie activ la producția de energie regenerabilă, prin instalații proprii, arată o informare a ANRE.

Din cei aproape 220.000 de prosumatori, circa 194.000 sunt persoane fizice și peste 25.000 sunt persoane juridice, arată ANRE.

Puterea instalată a crescut la 2.634 MW, față de 2.566 MW în martie – un avans important care susține tranziția energetică și autonomia energetică a tot mai multor consumatori, spune reglementatorul,

Cei mai mulți prosumatori se regăsesc în:

▪️ Ilfov – 14.521

▪️ Timiș – 10.822

▪️ Bihor – 9.052

Din punct de vedere al puterii instalate, primele trei județe sunt

Ilfov – 206 MW

Timiș – 133 MW

Cluj – 105 MW

De menționat că, potrivit datelor ANRE, se observă că puterea instalată totală a prosumatorilor din Ronânia o depășește pe cea a parcurilor fotovoltaice, în condițiile în care puterea instalată totală în parcuri este, acum, de 2.507 MW.

Citește și:

Ce se va întâmpla cu prosumatorii după 1 iulie. Răspunsuri de la ANRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *