Avalanță de cereri pentru a deveni clienți Hidroelectrica. Se extinde programul de lucru

Hidroelectrica extinde programul de lucru și capacitatea de preluare a solicitărilor venite de la persoanele fizice  în centrul de Relații cu Clienții din București, potrivit unui comunicat al companiei. 

“În contextul creșterii numărului de solicitări din partea clienților casnici, Hidroelectrica anunță prelungirea programului de lucru cu publicul la centrul de Relații cu Clienții din București, începând cu data de 10 iunie 2025”, arată un comunicat de presă al companiei.

Centrul este în Bulevardul Ion Mihalache nr. 15–17, parter, iar noul program de funcționare este de luni până joi în intervalul 10:00 – 16:00, și vineri în intervalul 10:00 – 12:00

“Pentru a reduce timpii de așteptare și a asigura o experiență mai eficientă, numărul de consultanți a fost dublat în centrul din București.  Cu toate acestea, recomandăm cu prioritate utilizarea portalului online pentru contractare – soluția cea mai simplă, rapidă și la îndemâna oricui”, mai arată compania.

Hidroelectrica amintește că portalul online Hidroelectrica este disponibil 24/7 și permite încheierea contractului de energie electrică de oriunde, fără deplasare, în doar câțiva pași simpli, iar toată procedura durează doar 10 minute:

Accesează: https://client.hidroelectrica.ro/contractare

Ai nevoie doar de:

– Cartea de identitate

– Ultima factură de la furnizorul actual

Ghidul de contractare online te ajută pas cu pas să finalizezi procesul fără efort.

Hidroelectrica a trimis notificări clienților în care îi anunță că de la 1 iulie nu vor mai exista prețurile plafonate în funcție de consum, și le-a transmis noul preț al energiei elecrice, valabil de la 1 iulie. Compania are cel mai mic preț pentru clienții casnici din piață, iar oferta sa este disponibilă și pentru clienții altor furnizori care vor să treacă la Hidroelectrica. Piteți citi detalii în acest text:

Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții, notificare trimisă. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie

Hidroelectrica are circa 600.000 de clienți casnici în portofoliu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *