
Săptămâna aceasta a fost pusă în funcțiune linia electrică aeriană (LEA) 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET, un proiect strategic pentru Sistemul Electroenergetic Național, arată Transelectrica într-un comunicat de presă.
Această linie nouă, cu o lungime de aproximativ 31,5 km și 105 stâlpi, traversează teritoriul a cinci unități teritorial administrative din județul Mehedinți, contribuind semnificativ la evacuarea energiei produse de Hidrocentrala Porțile de Fier 2 prin intermediul Rețelei Electrice de Transport, respectiv pentru conectarea la rețea a centralelor electrice fotovoltaice și a instalațiilor de stocare care au primit aviz tehnic de racordare în zona Cetate – Calafat.
Investiția, în valoare de 49 de milioane de lei, a fost realizată de Electromontaj S.A. București și S.C. ELM Electromontaj Cluj S.A.
“Un aspect remarcabil al acestui proiect îl reprezintă complexitatea traversării Brațului Gogoșu al Dunării. Linia 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET a fost amplasată la km 862 al Dunării, iar traversarea acesteia a fost realizată printr-o soluție complexă, unde au fost folosiți stâlpi metalici de dublu circuit, tip turn, cu coronament dublu triunghi”, arată Transelectrica.
Noua linie de 220 kV dublu circuit Ostrovu Mare – RET va conecta noua Stație 220/110 kV Ostrovu Mare, care va deveni cea de-a 82-a stație din Rețeaua Electrică de Transport a României, investiție aflată în prezent în faza de implementare a contractului de execuție cu Stațiile electrice 220/110 kV Cetate și 400/220 kV Porțile de Fier.