Transelectrica: SEN a trecut cu succes provocările tehnice fără precedent cauzate de consumul de Paști, care a atins minime istorice. Mesajul lui Burduja

Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a trecut cu succes provocările tehnice fără precedent din primele două zile ale Sărbătorilor Pascale, când consumul de electricitate a atins niveluri minime istorice, pe fondul suprapunerii sărbătorilor pascale pentru creștinii ortodocși și catolici, arată un comunicat al Transelectrica.

“Duminică, în Prima Zi de Paște, consumul a coborât până la aproximativ 2.500 MW – cel mai scăzut nivel istoric, iar luni, A Doua Zi de Paște, în intervalul 12:00 – 13:00, consumul minim instantaneu a fost de 2.701 MW. Instalațiile de stocare au avut un rol important în echilibrarea sistemului, consumul acestora depășind 130 MW în ambele zile, respectiv 135 MW duminică și 133 MW luni”, arată Transelectrica.

“Acest echilibru al sistemului în condiții excepționale a fost posibil datorită colaborării extraordinare și a implicării constante a entităților din SEN, autorități, producători și operatori de rețea, dar mai ales datorită profesionalismului, vigilenței și devotamentului colegilor care au fost prezenți la datorie. Mulțumim specialiștilor din Transelectrica și din întregul Sistem Electroenergetic Național, precum și tuturor partenerilor instituționali  Ministerul Energiei, ANRE și operaționali, în mod special Hidroelectrica, CNE Cernavodă, CE Oltenia, ELCEN, Nova Power & Gas, Monsson, Distribuție Energie Electrică România, Distribuție Energie Oltenia, Delgaz Grid, Rețele Electrice România, coordonați exemplar de către Dispecerul Energetic Național.

Mulțumim tuturor cetățenilor care au fost alături, precum și reprezentanților presei care au reflectat în mod profesionist și echilibrat despre provocările acestor zile! Datorită eforturilor coordonate și a implicării dovedite în aceste zile, România a avut un sistem energetic sigur și echilibrat în zilele de sărbătoare”, mai arată compania națională.

Ce a spus Burduja

„Dincolo de titlurile care au anunţat apocalipsa şi blackout-ul de Paşte, realitatea este că oamenii care ţin lumina aprinsă în România sunt o mare familie de profesionişti. Iar eu sunt, fără îndoială, cel mai norocos ministru din Guvern că am onoarea să lucrez alături de aceşti oameni. Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic naţional în această perioadă – prima şi a doua zi de Paşte. Pe scurt, totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului – producţie vs. consum, cât şi al tensiunilor din reţele electrice de transport şi distribuţie. Nu au lipsit momentele de stres. Presiunea cea mai mare a fost în zonele Bucureşti, Craiova şi Slatina, unde ne-am confruntat cu supratensiuni. Dispeceratele teritoriale şi operatorii de distribuţie s-au coordonat bine şi nu a fost niciun incident”, a scris și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe propria pagina de Facebook.

Acesta a precizat că prin eforturile Dispecerului Energetic Naţional (DEN) – Transelectrica s-a început pregătirea sistemului energetic pentru zilele de Paşte încă de acum 3 săptămâni. „Am avut numeroase scenarii, analize, planuri de acţiune şi măsuri. În toată această perioadă am monitorizat constant prognozele meteo şi am rediscutat fiecare detaliu în parte. Am mers cu scenariile până la o eventuală reducere controlată cu 40% a producţiei la cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce nu a fost cazul nici în prima zi, nici în a doua. Ambele au produs în bandă, la capacitatea obişnuită”, a transmis Burduja.

 

Potrivit sursei citate, o parte dintre măsuri au fost luate încă de miercuri, când au fost efectuate teste de capabilitate la mai multe entităţi care deţin centrale electrice fotovoltaice/instalaţii de stocare pentru a absorbi cât mai multă energie reactivă din sistem, pentru controlul tensiunilor, apoi prin oprirea rând pe rând a termocentralelor. În noapte de Înviere s-a început oprirea hidrocentralelor, de la o producţie de 2.300 MW sâmbătă seara, s-a scăzut la 270 MW în după-amiaza zilei de Paşte.

Astfel, când consumul minim al zilei a fost de aproximativ 2500 MW, jumătate din producţia de energie provenea din cele două reactoare de la Cernavodă, iar diferenţa din funcţionarea la parametri minimi a termocentralelor, hidrocentralelor şi centralelor fotovoltaice şi eoliene, cele din urmă fiind aproape inexistente în sistem, a explicat ministrul.

„Astăzi, în orele cele mai critice (13-15) consumul s-a menţinut în jurul valorii de 2.700 MW. Faţă de ieri, astăzi am avut export de energie, este vorba de câteva sute de MW, dar care au contat foarte mult în echilibrarea SEN. Comparativ cu ziua de ieri, producţia de energie electrică fotovoltaică în centrale a fost mai mare cu aproximativ 200 – 300 MW, respectiv o producţie la prosumatori, de asemenea, mai mare cu aproximativ 250 – 300 MW. În intervalul 13:00 – 13:15, instalaţiile de stocare au jucat un rol foarte important şi au absorbit 133 MW, un nivel record până acum”, a punctat Burduja.

În opinia sa, strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorităţi a investiţiilor începe să dea rezultate. „Am început anul 2024 cu 15 MW instalaţi în stocare şi azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400 MWh. Şi accelerăm la turaţie maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfăşurare”, a subliniat el.

Nu în ultimul rând, Burduja a subliniat că datorită tuturor acţiunilor întreprinse, bazate pe planuri bine puse la punct, sistemul energetic naţional a fost în permanenţă în echilibru, neexistând niciun moment probleme de adecvanţă, „cu atât mai puţin mult anunţata cădere în beznă a ţării”.

„Acest fapt se datorează în egală măsură tuturor celor care au lucrat la planurile de acţiune, celor care au contribuit din proprie iniţiativă (asociaţiile de profil prin apeluri civice, producătorii privaţi, prosumatorii), celor care au stat în noaptea de Înviere şi în zilele de Paşte la serviciu.

Văzând toată mobilizarea de forţe şi dedicarea profesioniştilor, am fost ferm convins că nu există niciun risc de blackout în sistemul energetic din România. Ceea ce am şi transmis public în repetate rânduri. M-a întrebat cineva dacă ar fi fost la fel dacă nu am fi acţionat din timp. Nu vreau să mă gândesc la asta, căci acesta nu este stilul de lucru al echipei mele. Nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Ca o concluzie a acestor două zile: avem oameni dedicaţi şi pregătiţi, adevăraţi profesionişti, în faţa cărora mă înclin şi le mulţumesc încă o dată, avem un mix energetic echilibrat şi flexibil, dar care are nevoie de o continuare accelerată a investiţiilor. Am încredere că în 2028, prin proiectele deja începute din PNRR şi Fondul pentru Modernizare, energia României va fi mult mai multă, mai rezilientă şi mai competitivă, cu noile capacităţi de producţie, investiţiile în reţele şi extinderea capacităţilor de stocare”, a mai scris ministrul Energiei pe reţeaua de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *