
Președintrele ANRE, George Niculescu, s-a autosesizat după ce am scris despre plângerile “regenerabilelor” legate de un ordin recent ANRE care impunea un proces foarte anevoios de intabulare a centralelor electrice noi obligtorie pentru obținerea licenței. Prevederea va fi eliminată, și vor fi eliminate și alte hârtii obligatorii acum, după ce instituția a decis că ATR nu mai este obligatoriu.
George Niculescu a spus că necesitatea intabulării a fost introdusă de instituție pentru o uniformizare, dat fiind că investitorii veneau la licențierea centralei nou-construite cu tipuri diferite de documente, dar că cerința va fi eliminată.
“Am văzut deja în spațiul public reacții cu privire la intabularea proiectelor de energie. Acest lucru vreau să-l clarific de la început, spunându-vă că această modificare a fost introdusă în urma constatării, în procesul de licențiere, a depunerii de către solicitanți a mai multor forme de acte de proprietate pentru deținerea unei centrale electrice, cum ar fi: contractul încheiat cu contractorul EPC, alții depuneau procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, alții autorizația de construire. Colegii mei au încercat să uniformizeze această practică.
Am văzut în spațiul public, și am văzut și observațiile pe care le-am primit de la actorii din piață, și vreau să vă spun că noi de acum două săptămâni începusem un proces de simplificare a modului de obținere a autorizației de înființare și de obținere a licențelor. Cred că este pentru toată lumea cât se poate de clar că niciodată nu mi-am dorit să fiu un obstacol, tot timpul am fost preocupat de reducerea birocrației – eliminarea ATR este doar un exemplu din acest punct de vedere.
Vom intra cu o nouă modificare pe regulamentul de acordare a licențelor prin care să corectăm aceastp măsură care ne-a fost semnalată de piață – și este bine că ne-au trimis aceste observații. Pe lângă această clarificare cu privire la intabularea proiectelor urmează să scoatem din regulamentul de acordare a autorizațiilor de înființare și a licențelor de producere toate documentele pe care, conform unei analize, vom considera că nu sunt necesare, astfel încât să simplificăm și mai mult modalitatea de obținere a autorizațiilor de înființare și a licențelor. (…) Văzând azi-dimineață că sunt reacții pe acest subiect, mi se pare corect să fac eu această clarificare.(…)”.
“Mai simplu, da!”, a spus el explicit când a fost întrebat dacă se va elimina necesitatea intabulării centralei. “Nu ne dorim să fim o piedică în calea investitorilor”.
Șeful ANRE a făcut aceste afirmații după ce, ieri, am scris că un ordin al ANRE din acest an impune investitorilor în centrale electrice de orice tip să intabuleze capacitatea energetică înainte ca aceștia să primească licența și să poată livra comercial energie. Cel care a tras semnalul de alarmă explicând efectele negative a fost vicepreședintele patronatului PATRES, Martin Moise.
“Foarte mulți dezvoltatori se află acum în următoarea etapă: au reușit să construiască parcul, au făcut testele, dar apoi parcul a fost oprit, pentru că avem un ordin ANRE care spune că după ce ți-ai terminat testele trebuie să-l oprești. Și avem și alt ordin, nr 6 din 2025, care spune că, la momentul licențierii trebuie să intabulezi capacitatea energetică”, a spus Moise, la conferința Green PPA.
El a explicat că situația este foarte complicată în multe cazuri. “Cum facem cu o instalație de acoperiș? Dacă terenul aprține unei persoane, centrul comercial altei persoane, iar instalația fotovoltaică unei alte persoane? Cum o licențiezi? Sau: am niște cabluri de racordare la o centrală fotovoltaică, ele trec peste un drum, peste un râu, peste o cale ferată, cum fac, pentru că majoritatea drumurilor nu sunt intabulate”, a exemplificat el.
“Este una dintre problemele cele mai arzătoare acum, iar acele centrale care s-au pus în functiune vor sta oprite luni de zile complet inutil, din cauza unei birocrații ineficiente”, a mai spus Moise, explicând că se va întârzia astfel și mai mult demararea operării comerciale a unor parcuri.