Câți bani a încasat anul trecut Christina Verchere, CEO al Petrom, unul dintre cei mai puternici executivi din România

CEO-ul Petrom, cea mai mare companie energetică românească, Christina Verechere, a primit anul trecut o indemnizație brută de 1,83 milioane de euro, mai mică față de cea din 2023, potrivit datelor din raportul anual al companiei.

Christina Verchere a primit, în anul 2024, o indemnizație totală de la Petrom în sumă de 1,83 milione de euro, potrivit datelor publicate de companie. Suma este brută și este mai mică cu circa 7% decât cea primită pentru anul 2023, când a fost de 1,97 milioane de euro.

Din cele 1,83 milioane, circa 690.000 euro a reprezentat salariul de bază și 792.000 de euro bonus. La aceste sume se adaugă tranşa planului de stimulare pe termen lung (LTIP) pentru perioada 2022-2024, de 263.000 de euro.

Alina Popa, CFO şi membru al directoratului Petrom a primit o sumă totală brută de 763.000 euro

Radu Căprău, membru al directoratului responsabil pentru rafinare și marketing a primit o sumă totală brută de 758.000 euro.

Franck Neel, Membru al directoratului responsabil pentru Gas & Power a primit 751.000 de euro brut.

Cristian Hubati, cel mai nou Membru al Directoratului (din primăvara lui 2023) responsabil pentru segmentul de explorare și producție a primit în total 430.000 de eiuro, brut.

Exceptându-l pe Hubati, remunerația totală a celorlalți membri ai directoratului a fost, în 2024, mai mică decât în 2023.

Petrom, unicul producător de petrol şi gaze din România şi cel mai mare producător de profil din Europa de Sud-Est, a încheiat anul 2024 cu vânzări de 35,8 mld. lei, în scădere cu 8% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat cu 4% la 4,2 mld. lei.

1 Comment

  1. O organizatie care arata rau din punct de vedere al remunerarii. Nu se poate ca CEO-ul care nu face nimic sa ia de peste patru ori mai mult decat seful diviziei care produce banii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *