
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice (EV), a anunţat miercuri că a iniţiat procedura de faliment în Suedia şi a anulat cea mai bună speranţă a Europei de a dezvolta un rival pentru producătorii majori de baterii din Asia, transmite Reuters, citată de Agerpres.
În noiembrie, Northvolt a solicitat să intre sub protecţia capitolului 11 din Legea falimentului din SUA, şi a încercat să-şi asigure fonduri care să-i permită să rezolve problemele persistente de producţie la principala sa uzină din Suedia.
„Compania nu a reuşit să-şi asigure condiţiile financiare necesare pentru a continua activitatea în actuala formă”, a precizat, într-un comunicat, Grupul care are peste 5.000 de angajaţi.
Europa spera ca Northvolt să reducă dependenţa producătorilor auto occidentali de rivalii din China, cum ar fi CATL şi BYD.
Compania, care de la înfiinţarea sa, în 2016, a obţinut peste 10 miliarde de dolari în capital social, finanţare publică şi privată, îi are printre cei mai mari acţionari pe Volkswagen (21%) şi Goldman Sachs (19%).
La 30 ianuarie 2025, datoria Grupului depăşea opt miliarde de dolari.