
OUG de continuare a plafonării prețurilor la gaze și energie electrică, adoptată recent de Guvern, stabilește și noi obligații de informare legate de prețuri din partea operatorilor piețelor de energie electrică și gaze naturale.
Cei doi operatori, în esență OPCOM pentru tranzacțiile cu energie electrică și BRM pentru tranzacțiile cu gaze naturale, va trebui să pună la dispoziția jucătorilor din piață indicii de preț pentru fiecare produs standard tranzacționat, și să facă acest lucru în fiecare zi.
Cu alte cuvnte, OPCOM și BRM vor fi obligate să publice pe site zilnic indicii de preț pentru toate tpurile de tranzacții cu energie, nu doar cele spot sau intraday, așa cum se întâmplă acum.
La BRM aceste date un grad mai ridicat de transparență, pentru tranzacțiile cu gaze cu livrare în viitor, dar aceste produse sunt și mai simple decât la energie electrică – oricine poate consulta secțiunea “Piața Gas Forward” de pe site și poate vedea grafic datele din ultima lună despre prețurile pentru tranzacțiile cu vânzare luna sau trimestrul viitor, de exmplu.
La OPCOM, nu sunt publice însă date zilnice cu indici de preț pentru vânzarea energiei cu livrare în viitor, pe tip de livrare (bandă, vârf, gol) ci doar indicatorii ROPEX FM, prin care se pot vedea prețurile medii și cantitățile în livrare pentru fiecare dintre lunile următoare, rezultate din toate tranzacțiile, de orice tip, realizate până atunci cu energie cu livrare în luna respectivă din viitor.
Iată cum sună exact prevederile din OUG:
După articolul 43 se introduce un nou articol, art. 43.1, cu următorul cuprins:
„Art. 431. — Operatorii pieței de energie electrică au responsabilitatea de publicare a indicilor de preț pentru produsele standard tranzacționate pe piețele organizate de energie electrică:
a) Operatorii pieței de energie electrică au obligația de a publica, în mod transparent și accesibil, referințe de preț pentru toate produsele standard tranzacționate pe piețele organizate de energie electrică pe care le administrează.
b) Publicarea referințelor de preț se va realiza zilnic și va include informații privind prețurile de închidere, volumele tranzacționate și orice alte date relevante pentru fiecare produs standard.
c) Publicarea acestor informații se va face pe site-ul web al operatorului pieței de energie electrică.
d) Operatorul pieței de energie electrică va asigura accesul gratuit și nediscriminatoriu la aceste informații pentru toți participanții la piață și pentru publicul larg.
La articolul 146, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
„(4) Operatorul pieței de gaze naturale are responsabilitatea de publicare a referințelor de preț pentru produsele standard tranzacționate pe piețele centralizate de gaze naturale:
a) Operatorul pieței de gaze naturale are obligația de a publica, în mod transparent și accesibil, referințe de preț pentru toate produsele standard tranzacționate pe piețele centralizate de gaze naturale pe care le administrează.
b) Publicarea referințelor de preț se va realiza zilnic și va include informații privind prețurile de închidere, volumele tranzacționate și orice alte date relevante pentru fiecare produs standard.
c) Publicarea informațiilor prevăzute la lit. a) și b) se va face pe site-ul web al operatorul pieței de gaze naturale.
d) Operatorul pieței de gaze naturale va asigura accesul gratuit și nediscriminatoriu la aceste informații pentru toți participanții la piață și pentru publicul larg.”