Românii de la Parapet își continuă extinderea în Europa. Deschid filială și în Italia

Parapet, contractor EPC (Engineering, Procurement, Construction) specializat în energie regenerabilă, își continuă expansiunea internațională prin deschiderea unei filiale la Bergamo, Italia. Această decizie face parte din strategia de dezvoltare a companiei la nivel european, inițiată în 2021 odată cu deschiderea filialei din Germania și consolidată anul trecut prin extinderea în România, cu un birou la București, arată compania într-un comunicat de presă.

„Deschiderea filialei din Italia este o urmare firească a dezvoltării business-ului Parapet în străinătate, prin contractarea unui număr tot mai mare de proiecte în sectorul regenerabil în Italia și în țările vecine. Pentru acest început de an, în calitate de EPC, avem deja proiecte de 42 MW în faza de semnare și analizăm noi oportunități atât în sectorul fotovoltaic, cât și în cel de stocare a energiei electrice. Filiala din Bergamo este un angajament ferm de a fi mai aproape de partenerii italieni și a răspunde prompt nevoilor acestora”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet.

La nivel local, compania își consolidează echipa operațională care include atât experți tehnici, personal specializat, cât și specialiști în vânzări și dezvoltarea afacerilor.

“Obiectivul nostru este să dezvoltăm activitatea filialei Parapet din Italia la nivelul celei din Germania, inclusiv prin transferul expertizei și experienței acumulate în proiectele implementate în Vestul Europei și în România. Activăm ca și contractor EPC pentru sisteme fotovoltaice, eoliene și de stocare a energiei, oferind servicii complete, la cheie: de la proiectare, inginerie, achiziții, până la construcție și mentenanță”, a declarat Lucio Copernico, coordonator al filialei Parapet din Italia.

Primele proiecte realizate de Parapet în Italia au fost în 2015, în provincia Brescia. Acestea  au constat în lucrări mecanice realizate la centrale electrice fotovoltaice care acum alimentează cu energie electrică comunități întregi din regiune.

Italia, al treilea cel mai mare producător de energie regenerabilă din Europa, reprezintă o piață strategică pentru Parapet, iar extinderea prezenței sale acolo consolidează angajamentul companiei de a contribui activ la tranziția energetică a regiunii.

Parapet este contractor EPC (Engineering, Procurement, Construction) în sectorul energiei regenerabile, cu birouri în România, la Cluj-Napoca și București, și filiale în Germania (Nuremberg și Gangkofen) și Italia.

Compania acoperă construcții civile, construcții electrice și servicii de instalare, oferind soluții complete la cheie prin EPC / BoP / BoS. De la înființarea sa în 2012, PARAPET a ajuns la 1,5 GW de energie curată instalată în 17 țări din Europa. Portofoliul Parapet include peste 350 de proiecte fotovoltaice, eoliene sau hibride, oferind servicii complete, de la proiectare, inginerie, achiziții, până la construcție și mentenanță.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *