
Producătorii de gaze, cei care vor susține de fapt prin prețuri reglementate mecanismul plafonării prețurilor finale încă un an, au înaintat mai multe solicitări Ministerului Energiei
Guvernul va prelungi cu încă un an plafonarea prețurilor finale la gaze, la nivelurile de acum, potrivt unui proiect de Ordonanță de Urgență publicate vinerea trecută și care ar urma să fie adoptat în ședința din această săptămână. În acest context, reprezentanții Ministerului Energiei au avut întâlniri cu reprezentanții producătorilor de gaze, care și-au prezentat punctele de vedere. Iată ce a solicitat industria, potrivit unor surse din piață
Petroliștii au solicitat ca prețul la care urmează să fie vândute gazele naturale din producția internă către furnizori pentru consumul populației și al producătorilor de energie termică să fie ridicat de la nivelul actual de 120 de lei/MWh la 150 de lei/MWh. Acest nivel a fost de altfel și cel stabilit în prima perioadă a plafonării, și el a fost scăzut la 120 de lei în contextul scăderii prețurilor din piață din trecut. Dar prețurile au început din nou să crească și sunt așteptări ca ele să se mențină la nveluri ridicate, în condițiile nevoii mari de gaze pe tot continentul, pentru re-umplerea depozitelor.
O altă solicitare a fost ca prețurile finale plafonate să se aplice doar pentru consumatorii casnici, nu și pentru cei non-casnici, dar este puțin probabil ca solicitarea să fie acceptată de Ministerul Energiei
De asemenea, producătorii de gaze au spus ca, atunci când se fac calcule, și pentru ei, și pentru furnizori, referitoare la cantitățile care urmează să se vândă în condițiile viitoarei OUG, să se țină cont de cantitățile contractate deja cu livrare după 1 aprilie
Producătorii de gaze au avut și o propunere în ceea ce privește viitoarele cantități care vor fi supuse obligației de înmagazinare pentru următorul sezon rece. Ei cer ca volumele de gaze pentru înmagazinare să nu mai fie alocate pe baza prognozelor de consum cu care vor veni furnizorii pentru viitorul sezon rece, ci pe baza consumurilor reale din ultimul sezon rece.
Producătorii semnificativi de gaze din România sunt în ordine, Romgaz, Petrom și Black Sea Oil and Gas.