PPC a devenit, în mai puţin de un an, primul investitor în energie electrică în România, după investiţii de aproape 3 miliarde de euro, iar capacitatea sa de producţie a crescut substanţial într-un timp foarte scurt, ajungând la circa 1,3 GW proveniţi din surse regenerabile, a declarat, miercuri, Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al companiilor PPC în România.
Declaraţia a fost făcută cu ocazia inaugurării, la Bucureşti, de către PPC Renewables România, a unei noi camere de comandă, capabile să optimizeze producţia portofoliului majorat de parcuri eoliene şi fotovoltaice al companiei şi să ducă la îndeplinire în timp real ordinele de dispecer primite de la operatorul de sistem de energie electrică.
„Pentru noi, acesta este un moment extrem de important, chiar dacă pare că sunt numai nişte ecrane. Asta înseamnă ceva fundamental pentru noi. PPC, cum bine ştiţi, în mai puţin de un an, a devenit primul investitor în energie electrică în România. Am investit aproximativ 3 miliarde de euro în România de când suntem prezenţi, cu preluarea ENEL, cu achiziţiile ulterioare şi planul nostru de investiţii în partea de producţie de energie, în reţele electrice e foarte ambiţios. Vrem să continuăm şi avem toată încrederea că o să avem tot sprijinul din partea tuturor instituţiilor, întrucât acest proces de investiţie pentru România o să fie lin, deştept, coerent cu tranziţia energetică şi cât se poate de prietenos faţă de consumatorul final, fie el casnic sau industrial”, a afirmat Menegazzo.
Acesta a subliniat că investiţiile făcute de companie vizează creşterea competitivităţii României, în contextul în care ne aflăm.
„Puterea noastră, capacitatea noastră de producţie a crescut substanţial într-un timp foarte scurt, acum suntem la circa 1,3 GW capacitate instalată în România din surse regenerabile, evident. Acesta este şi un element care înseamnă importanţa digitalizării în procesul energetic, în partea şi de dispecerizare. (…). Consumatorul are un loc din ce în ce mai important în ceea ce priveşte tranziţia energetică, sistemul energetic, şi trebuie să fim extrem de conştienţi de chestia asta. Toate reglementările, toate modificările legislative, toate investiţiile trebuie să aibă un scop: consumatorul final trebuie să fie beneficiar al tranziţiei energetice şi al Green Deal-ului. Altfel, am eşuat, şi am eşuat colectiv – instituţiile, fie ele de reglementare, fie ele politice, fie ele guvernamentale, fie jucători privaţi, de talie mare şi de talie mică. Dacă nu există o viziune împărtăşită şi un roadmap care să fie coerent pentru toată lumea, o să eşuăm şi cred că nimeni nu doreşte un eşec”, a susţinut Alessio Menegazzo.
La rândul său, Adrian Dugulan, director general al PPC Renewables România, şi-a exprimat speranţa că, până la sfârşitul anului 2026, compania îşi va atinge ţinta de cel puţin 2 GW instalaţi proveniţi din energie verde.
„Această cameră de comandă este, practic, un pas natural în ceea ce reprezintă o creştere sustenabilă a unei companii de energie regenerabilă. În ultimii ani, am dublat capacitatea de generare, am trecut, aşa cum spunea şi Alessio, la 1,3 GW instalaţi. Avem proiecte în construcţie şi sperăm ca până la sfârşitul anului 2026 să atingem ţinta noastră de cel puţin 2 GW instalaţi. Prin achiziţii am reuşit să extindem portofoliul nostru, atât din punct de vedere geografic, dar şi tehnologic. Astăzi gestionăm capacităţi eoliene, solare, dar şi hidro, ceea ce face ca această complexitate a gestionării acestor capacităţi să fie din ce în ce mai mare. De aceea spuneam că este doar un pas natural această cameră de comandă. Personal, cred că este locul în care se întâlnesc atât partea tehnică, prin legătura permanentă pe care trebuie să o avem cu Dispeceratul Energetic Naţional, modul în care contribuim la fiabilitatea sistemului, cu partea comercială, prin informaţiile pe care putem să le dăm către piaţa de energie şi către colegii noştri care se ocupă de ofertare în piaţa de energie, dar mi se pare important să menţionăm şi componenta umană care, din această cameră de comandă, supraveghează inclusiv lucrările din staţii, din centrale, manevrele care se fac, operarea parcurilor, astfel încât colegii noştri să ajungă acasă sănătoşi şi să putem să lucrăm cu zero accidente”, a adăugat Dugulan.
PPC Renewables România a inaugurat o nouă cameră de comandă, capabilă să optimizeze producţia portofoliului majorat de parcuri eoliene şi fotovoltaice al companiei şi să ducă la îndeplinire în timp real ordinele de dispecer primite de la operatorul de sistem de energie electrică.
Noua cameră de comandă este adaptată pentru a gestiona un volum mai mare de instalaţii, în condiţii eficiente. Capabilităţile camerei de comandă au fost auditate, iar dispecerii PPC Renewables România au fost autorizaţi de operatorul naţional de sistem de energie electrică. Astfel, unităţile de producţie ale companiei vor putea răspunde rapid ordinelor primite de la dispeceratele energetice teritoriale sau de la cel central, îndeplinind obligaţiile stabilite prin Codul de Reţea.
PPC Renewables România operează în prezent următoarele centrale: Agighiol (eolian) – 34 MW, Sălbatica 1 (eolian) – 70 MW, Sălbatica 2 (eolian) – 70 MW, Corugea (eolian) – 70 MW, Sfânta Elena (eolian) – 48,3 MW, Gebeleisis (eolian) – 27 MW, Târguşor (eolian) – 119,6 MW, Nicolae Bălcescu Târguşor (eolian) – 59,8 MW, Berceni 1 (fotovoltaic) – 9,8 MW, Berceni 2 (fotovoltaic) – 9,4 MW, Colibaşi (fotovoltaic) – 6,46 MW, Podari (fotovoltaic) – 8,99 MW, Călugăreni (fotovoltaic) – 49,7 MW, Moşteni 1 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Moşteni 2 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Moşteni 3 (fotovoltaic) – 6,60 MW, Dorobanţu (eolian) – 84 MW, Fântânele Cogealac (eolian) – 600 MW, Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova (hidro + fotovoltaic plutitor) -22,3 + 1 MW.
Grupul PPC avansează cu dezvoltarea capacităţilor RES, noi proiecte eoliene şi fotovoltaice fiind constant adăugate la portofoliul existent al companiei, proiecte care deja au atins o capacitate instalată de aproximativ 5,5 GW. Dintre acestea, 1,3 GW se află în România.
Conform planului său strategic pe trei ani, Grupul PPC va dezvolta încă 6,3 GW în surse regenerabile în Grecia şi în regiunea mai largă a Europei de Sud-Est, cu scopul de a creşte capacitatea instalată de RES la 11,8 GW până în 2027. În prezent, mai mult de 60% din capacităţile regenerabile care urmează să fie adăugate sunt deja în construcţie sau pregătite pentru construcţie.
Planul strategic al Grupului PPC include intrarea pe noi pieţe precum Italia, Bulgaria şi Croaţia, ţări vecine cu interconexiuni existente.
Public Power Corporation (PPC) este principala companie de utilităţi din sectorul energetic din Europa de Sud-Est, cu activităţi în generarea, distribuţia, operarea reţelelor şi vânzarea de produse şi servicii energetice avansate în Grecia, România şi Macedonia de Nord. PPC are o capacitate instalată totală de 11,5 GW, constând din termocentrale, surse hidro şi regenerabile cu o producţie totală anuală de peste 21 TWh. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este lider în energia regenerabilă.