Unul dintre marii furnizori de energie electrică din România intenționează ca, după re-liberalizarea pieței, să ofere clienților care sunt și prosumatori un tip diferit de contract, cu altfel de preț, potrivit unor surse din piață care au solicitat anonimatul. Este totuși nevoie de o modificare legislativă.
Liberalizarea pieșei de energie electrică ar putea aduce pentru unii dintre prosumatori și un alt tip de contract cu furnizorul lor, cel puțin aceasta este dorința unui mare furnizor din piață, care ne-a solicitat anonimatul. Pentru a putea veni însă cu acest tip de ofertă, este necesară o schimbare de legislație, pentru că, în momentul de față, furnizorii trebuie să facă ceea ce se cheamă ofertă-standard, iar Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei ar trebui să vină cu o modificare care să permită să se schimbe acest lucru.
De ce să vrea furnizorul să facă asta? “Pentru că dacă nu o vom face, clienții obișnuiți vor plăti în plus pentru clienții care sunt și prosumatori, este matematică”, ne-a spus omul nostru.
Practic este vorba de urmărirea consumului. În momentul de față, cel puțin pe ofertele stadard care sunt acum pentru toată lumea, prețul unui kWh consumat este același indiferent de momentul consumului. Însă, prosumatorii au un alt specific de consum – ei consumă mai puțin sau deloc în timpul zilei, pentru că există autoconsumul din instalațiile lor și, în plus, livrează și în rețea, dar consumă din rețea mai ales în vârfurile de dimineață și seară, atunci când de fapt prețurile din piața de energie sunt mai mari. Ceea ce implică și aște costuri la achiziția de energie electrică făcută de furnizori, dar care sunt socializate de toți clienții, fie că sunt doar consumatori sau și prosumatori, după cum ni s-a explicat.
La necesitatea de a diferenția ofertele și prețurile contribuie mai nou și situația din piața de echilibrare, unde prețurile au atins valori și de zeci de mii de lei per MWh, ceea ce se traduce în costuri suplimentare pentru furnizori și în dorința acestora de a limita pe cât posibil dezechilibrele.
Momentan nu s-au stabilit detaliile acestui nou tip de contract special pentru prosumatori, pentru că ANRE ar trebui întâi să schimbe legislația pentru ca el să poată fi încheiat.
Potrivit ultimelor informații aflate de noi, la acest moment capacitatea din instalațiile prosumatorilor a ajuns la circa 2.600 MW, după creșterea fulminantă din ultimii ani, iar ritmul este de așteptat să se mențină.
Indivizii nu mai știu cum să facă să-și maximizeze profiturile.Vor tot mă mulți bani.Nu se mai satură.Colcaie firmele de energie ale statului de oameni de partid și pilele acestora.