Delgaz Grid a extins reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în zece localităţi din patru judeţe, în 2024

Compania de distribuţie Delgaz Grid a extins reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, în 2024, în zece localităţi din judeţele Iaşi, Bacău, Arad şi Sibiu, pe o lungime de 68 de kilometri, în urma unor investiţii de aproximativ 16,5 milioane lei, a anunţat compania.

Din valoarea totală a proiectelor, de care vor beneficia mii de locuitori, 9,8 milioane de lei au fost asigurate de autorităţile locale, iar peste 6,7 milioane de lei de către companie din surse proprii, scrie Agerpres.

Cinci dintre cele zece noi distribuţii sunt operaţionale, de la finalul anului trecut, în localităţile: Galbeni (9 km) şi Zăpodia (5,7 km) – jud. Bacău, Goruni (8,7 km) – jud. Iaşi, Dobârca (3,4 Km) – jud. Sibiu şi Tisa Nouă (11,6 km) – jud. Arad.

În perioada imediat următoare vor fi puse în funcţiune noile reţele din localităţile Valea Seacă şi Buchila (13,35 km), respectiv Valea Mică (2,2 km), toate din jud. Bacău, precum şi Chipereşti şi Oprişeni (13,9 km), din jud. Iaşi.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de circa 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,4 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,7 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *