Electrica (ELSA) va convoca acționarii pentrru a aproba garantarea unui credit de 200 de milioane de euro necesar investițiilor în rețele în următorii trei ani, potrivit unei informări transmise Bursei de Valori București.
Iată un extras din convocatorul publicat de Electrica pentru AGEA care va avea loc la începutul lunii decembrie:
“Aprobarea garantării de către ELSA a unui credit la termen, în sumă de până la 200.000.000 EUR sau echivalent în RON, pe care Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) îl va contracta de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea planului de investiții aferent perioadei 2025-2027, valoarea garanției furnizate de ELSA fiind de maximum 240.000.000 EUR sau echivalent în RON, în condițiile prevăzute în nota de fundamentare. Împrumutul de la BEI (care se poate semna într-unul sau mai multe contracte) care va fi contractat de DEER va fi garantat de ELSA prin garanție autonomă la prima cerere (sau altă formă), valabilă până la îndeplinirea în întregime a obligațiilor rezultate din contract/garanție”.
De asemenea, în aceeași ședință, acționarii Electrica ar urma să aprobe un act adițional la o facilitate de credit de 450 mil. lei încheiată în noiembrie 2021 între Electrica și două bănci care au creditat compania, Erste și Raiffeisen, prin care părțile au decis prelungirea datei de încetare cu 4 ani și prelungirea perioadei de disponibilitate cu 1 an.
Amintim că acționarii Electrica urmează să aprobe o emisiune de obligațiuni verzi de până de 500 de milioane de euro și cotractarea unei linii de credit de circa 620 milioane de euro, potrivit unui convocator AGA anunțat luna trecută. AGEA care va aproba emisiunea și creditul va avea loc în data de 8 noiembrie.
Profitul net al grupului Electrica pentru primele șase luni ale anului 2024 a înregistrat o scădere de 40,3 milioane de lei, ajungând la valoarea de 102,1 milioane de lei, de la 142,4 milioane de lei în primul semestru al anului precedent.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de furnizare și distribuție a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Compania este privată în urma listării la BVB, dar cel mai mare acționar este statul român.