Ministrul Burduja se pronunță pentru pentru o “liberalizare etapizată” a pieței de energie

Sebastian Burduja spune că va fi semnat un memorandum în Guvern pe tema măsurilor care vor fi luate în piața de energie începând cu data de 1 aprilie 2025.

“Explorăm mai multe variante. Ce pot să vă garantez este că va fi un proces, aşa cum sper că v-am obişnuit în mandatul meu şi al echipei mele, perfect transparent, inclusiv la masă cu sectorul privat. Încă o dată, avem timp să punem totul la punct până în jurul lunii ianuarie, anul viitor, astfel încât la 1 aprilie toate sistemele furnizorilor şi ale întregii pieţe să fie puse la punct, şi consumatorii finali să ştie la ce să se aştepte şi impactul să fie cât mai mic.

Din punctul meu de vedere, cred într-o piaţă liberă şi cred într-o re-liberalizare a pieţei etapizată, adică să avem o trecere lină către un context în care piaţa să funcţioneze şi să livreze preţul corect la factură şi competitiv”, a spus ministrul Energiei< Sebastian Burduja, la o conferință pe teme de energie organizată de Profit.ro.

Recent, directorul general al E.On România, Claudia Griech, s-a pronunțat pentru introducerea unui mecanism obligatoriu pentru producători, de ofertare e energiei în piață, pe modelul “gas release program”

Ministrul a reiterat nevoia de a fi ajutați consumatorii vulnerabili și a spus că va fi semnat un memorandum cu toate părțile interesate.

“Am avut un dialog la nivel formal cu piaţa, cu celelalte instituţii ale statului – Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, INS, Comisia de Prognoză, ANAF şi mulţi alţii să vedem ce ar însemna această perioadă, după 1 aprilie. Urmează să formalizăm acest demers printr-un Memorandum în Guvern. Cred că săptămâna aceasta are toate şansele să fie adoptat, cel târziu săptămâna viitoare. Suntem la ultimul aviz la Ministerul Muncii. Am avut şi săptămâna trecută o întâlnire cu doamna ministru al Muncii şi am vorbit despre protecţia consumatorilor vulnerabili, pentru că ei sunt vizaţi de eventuale creşteri de tarif. Nu se va întâmpla asta. Consumatorii din România aflaţi în sărăcie energetică nu vor avea de suferit. Vom face tot posibil să-i protejăm”, a dat asigurări Burduja.

În acelaşi timp, ministrul a admis că decontările către furnizori „merg mai greu” şi a precizat că se lucrează la remedierea acestei probleme.

„Evident că, în trecut, statul român a fost nevoit să intervină. Amintiţi-vă ce s-a întâmplat pe piaţa gazelor în 2020-2021. Cred că înainte de pandemie vorbeam de un preţ la gaze de 15-16 euro, după care s-a dus în câteva mii, la un moment dat. Statul a fost nevoit să intervină şi să corecteze pentru a-i proteja pe clienţii finali şi companiile au făcut venituri mai mari de la consumatorii finali. Noi am impozitat companiile şi am returnat practic aceşti bani prin furnizori la consumatorii finali. Sunt conştient că au existat întârzieri şi că există în continuare întârzieri. Avem toată disponibilitatea să rezolvăm aceste lucruri. Noi, de cel puţin două ori, în Guvern, am dat Ordonanţă de Urgenţă prin care am relocat fonduri din Fondul de tranziţie, din taxa de solidaritate, astfel încât să-i compensăm pe furnizori şi să venim cât mai la zi. Acum vreo două luni de zile, la Ministerul Energiei, dar şi la Ministerul Muncii erau la zi plăţile către furnizori. Lucrăm şi cu ANRE, pentru că ştiu că, de la începutul anului, merge mai greu cu decontările, cu transmiterea cererilor, validarea lor de către ANRE. Până nu se validează la nivelul autorităţii, noi nu putem să facem plăţi la nivelul celor două ministere. Sunt la curent cu această problemă şi lucrăm la ea”, a spus Sebastian Burduja,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *