CRE fuzionează cu IRE și va reprezenta industria energetică românească la puternica organizație Eurelectric

Asociația Centrul Român al Energiei (CRE) fuzionează cu Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie (IRE) și preia reprezentarea industriei energetice naționale în Eurelectric, federația de profil ce susține interesele industriei energiei electrice din Europa, au anunțat reprezentanții ambelor asociații într-un comunicat de presă.

“Această decizie marchează un pas important în alinierea României cu obiectivele europene de decarbonare și electrificare, consolidând poziția CRE și a membrilor săi într-un sector în plină evoluție. Acest parteneriat aduce multiple beneficii membrilor CRE, printre care accesul la informații strategice actualizate și posibilitatea de a contribui la politicile energetice europene prin participarea în grupurile de lucru organizate de Eurelectric”, arată comunicatul.

CRE a fuzionat prin absorbție cu IRE.

Reprezentând peste 3500 de companii din sectorul producției, distribuției și furnizării de energie electrică, Eurelectric joacă un rol important în tranziția energetică, digitalizare și promovarea energiei curate, iar această decizie strategică întărește poziția României pe scena energetică europeană.

„Suntem mândri să devenim membri ai Eurelectric. Această afiliere ne va permite să ne consolidăm vocea și eforturile la nivel european și să asigurăm că România este bine reprezentată în toate discuțiile privind tranziția energetică și securitatea energetică. Prin acest parteneriat, vom colabora pentru a implementa soluții inovatoare și sustenabile care să asigure un viitor energetic sigur și stabil pentru România.”, a declarat Corneliu Bodea, Președintele Centrului Român al Energiei.

„Fuziunea cu CRE reprezintă un pas important în eforturile noastre de a consolida vocea României pe scena energetică europeană. Prin această fuziune, dorim să oferim membrilor noștri un acces mai larg la resurse și oportunități, precum și să sprijinim tranziția către un sistem energetic mai durabil, digitalizat și eficient. Împreună cu CRE, vom putea să ne implicăm mai activ în cadrul Eurelectric și să aducem o contribuție semnificativă la dezvoltarea viitorului energetic al României și al Europei.”, a spus Doina Vornicu, Președintele Institutului Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie.

Aderarea la Eurelectric oferă organizației CRE o platformă strategică pentru a participa activ la discuțiile și deciziile care modelează viitorul energiei în Europa. Eurelectric, recunoscută ca principala organizație reprezentativă a industriei energiei electrice la nivel european, promovează politici și soluții menite să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Iată avantajele membrilor Centrului Român al Energiei, așa cum le-a prezentat organizația.

Aderarea la Eurelectric vine cu multiple avantaje pentru membrii CRE, oferindu-le acces la:

  1. Informații strategice și analize de ultimă oră: Membrii CRE vor beneficia de acces exclusiv la rapoarte detaliate, studii de caz și analize elaborate de Eurelectric. Aceste resurse acoperă subiecte esențiale precum electrificarea, decarbonarea și digitalizarea sectorului energetic, oferind un ghid valoros pentru companiile care doresc să rămână competitive și să contribuie la tranziția energetică.
  2. Oportunități de networking la nivel european: Membrii CRE vor avea ocazia să participe la evenimente și conferințe organizate de Eurelectric, unde vor interacționa cu lideri din industrie, experți în politici energetice și decidenți politici de la nivel european. Aceste oportunități de networking sunt esențiale pentru a dezvolta parteneriate strategice și a accesa piețe noi.
  3. Influență asupra politicilor europene: prin participarea la grupuri de lucru și comitete tematice în cadrul Eurelectric, membrii CRE vor contribui la formularea politicilor energetice la nivel european. Acest lucru va permite companiilor românești din sectorul energetic să fie mai bine reprezentate în discuțiile privind reglementările și directivele europene.
  4. Sprijin pentru inovare și digitalizare: Eurelectric promovează activ inovațiile tehnologice și digitalizarea în sectorul energetic. Prin parteneriatul cu Eurelectric, membrii CRE vor avea acces la cele mai noi tehnologii și soluții inovatoare care pot îmbunătăți eficiența operațională și sustenabilitatea activităților lor.

Centrul Român al Energiei (CRE) este o organizație care reunește principalii actori din sectorul energetic din România, având ca misiune sprijinirea dezvoltării unui sector energetic sustenabil, inovator și competitiv. CRE colaborează cu autorități naționale și internaționale pentru a promova politici favorabile mediului și pentru a asigura securitatea energetică a României.

Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie – IRE, a fost înființat la 26 iunie 1926 având ca scop promovarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, societatea civilă, cu asociațiile similare din țară și strainatate, cu diferitele instituții care au preocupări în domeniul energiei.

Eurelectric este federația care reprezintă industria Europeană a energiei electrice, având membri din 32 de țări, reunind peste 3.500 de companii și 1.000 de experți. Organizația susține politici energetice care accelerează tranziția către o economie verde și promovează electrificarea și digitalizarea, ca soluții pentru decarbonarea, stabilitatea și flexibilitatea sistemului energetic European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *