Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Niculae Havrileţ (foto) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a ocupat diverse funcţii în trei societăţi din domeniul energiei după ce a plecat de la ANRE, deşi avea interdicţie pe o perioadă de cinci ani, primind foloase necuvenite de peste 1 milion de lei, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, Niculae Havrileţ a fost preşedinte al ANRE şi secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de obţinerea de foloase necuvenite de către o persoană cu sarcina de a supraveghea ori a controla un operator economic privat, dacă îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, în timpul mandatului ori în interval de cinci ani de la încetarea mandatului.
Procurorii susţin că Havrileţ ar fi încălcat prevederile legale prin aceea că, în intervalul de cinci ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, ar fi îndeplinit însărcinări pentru trei operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, deşi legea stabileşte interdicţii clare în acest sens.
Astfel, Havrileţ a îndeplinit funcţia de preşedinte al ANRE în perioada iunie 2012 – octombrie 2017, în virtutea căreia a avut sarcina de a supraveghea şi controla operatorii economici din sectorul energiei electrice (art. 9 din OUG nr. 33/2007) şi al gazelor naturale (art.10 din OUG nr.33/2007).
Prin urmare, timp de cinci ani de la încetarea funcţiei, acesta nu ar fi avut dreptul să îndeplinească vreo însărcinare pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale şi nici să intermedieze ori să înlesnească efectuarea de către aceştia a unor operaţiuni comerciale sau financiare.
Totodată, în perioada 6 decembrie 2019 – 29 martie 2021, Havrileţ a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în virtutea căreia a avut atribuţii de control şi monitorizare asupra persoanelor fizice sau juridice din domeniul de competenţă al Ministerului Economiei, inclusiv asupra operatorilor economici din domeniul energetic şi al resurselor energetice.
În intervalul de cinci ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, Havrileţ ar fi îndeplinit însărcinări pentru următorii operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, care au capital majoritar privat:
*în perioada 7.02.2019 – 10.12.2019, membru în consiliul de administraţie la Societatea Energetică Electrica S.A.;
*în perioada 27.09.2021 – 28.03.2022, director general la societatea Distribuţie Energie Electrică România S.A.;
*în perioada 03.03.2020 – 12.02.2024, membru al Consiliului de Supraveghere (CS), membru al Comitetului de Audit (CA) şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare (CPN) la societatea OMV Petrom S.A..
Conform DNA, în perioada 7 februarie 2019 – 15 februarie 2024, Niculae Havrileţ a obţinut, de la cele trei societăţi comerciale, foloase necuvenite în cuantum de 1.195.599 de lei.
În vederea confiscării speciale, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor terenuri şi clădiri.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.havrilet
Este totuşi cam ridicol şi neprofesional să învinuieşti pe cineva pentru că „a ridicat” banii cu care a fost trecut pe statul de plată ! Totuşi întrebarea care se pune este : Havrileț nu trebuia să primească sau cei care l-au plătit nu trebuiau să plătească, ei trebuind să cunoască legea…!