Procurorii anticorupție apreciază că Niculae Havrileț ar fi încasat ilegal venituri de 1,12 milioane de lei din pozițiile ocupate la OMV Petrom, Electrica și DEER.
UPDATE 18.55 Ce spune Havrileț
Am solicitat lui Niculae Havrileț poziția sa legată de această chestiune. Iată, integral, ce ne-a comunicat:
“Am reprezentat interesele statului în conformitate cu procentul acțiunilor deținute prin Ministerul Economiei și Comertului la societățile în discuție, societăți care îndeplinesc servicii de interes public, Legea conflictelor de interese nr 161/2003 nefiindu-mi opozabilă.
Numirile în calitatea de membru în consiliul de supraveghere/ administrație s-au făcut în ședințele adunărilor generale la propunerea MEC, respectiv Guvernul României.
Nu am primit niciun alt avantaj material cu excepția salariilor pentru activitatea prestată în cadrul organelor de supraveghere a activității agenților economici menționați în rechizitoriu, ambii având capital mixt, stat-privat.
Menționez că desemnarea de catre Ministerul Energiei/MEC a persoanelor reprezentând capitalul public al statului în organele de administrație/ supraveghere ale companiilor în cauza s-a făcut și se face în aceeași formă.
Asigur pe toți colaboratorii mei precum și comunitatea sectorului energetic de buna mea credință în ceea ce privește transparența și seriozitatea cu care am înțeles sa îmi fac datoria”.
Știrea inițială:
La sfârșitul lunii iulie, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe Niculae Havrileț, fost șef al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și secretar de stat în Ministerul Economiei, potrivit G4 Media.
Publicația arată că Havrileț este acuzat de primire de foloase necuvenite deoarece, concomitent și după încetarea mandatelor în cele două funcții, ar fi fost membru în structuri de conducere de la trei societăți care operează în domeniul energiei.
“Legea interzice unei persoane care supraveghează sau controlează un operator privat ca, timp de cinci ani sau concomitent, să îndeplinească vreo însărcinare pentru aceste firme. Procesul se află în fază de Cameră Preliminară”, arată G4 Media.
Companiile la care a activat Havrileț au fost OMV Petrom (a fost membru în Comitetul de Supraveghere). Distribuție Energie Electrică România (director general) și Electrica (membru în Consiliul de Administrație).
Puteți citi integral textul pe G4 Media
L-am contactat pe Havrileț pentru un punct de vedere, pe care ăl vom publica imediat ce va fi disponibil