Dinamica producţiei de cărbuni cât şi importul acestora sunt prevăzute în scădere, în perioada 2024-2027, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune, urmând să de diminueze cu 11,4%, respectiv cu 24,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), scrie Agerpres.
Astfel, potrivit estimărilor CNSP, producţia de cărbune va totaliza anul acesta 1,92 milioane tone echivalent petrol, în scădere cu 17,3% faţă de anul anterior, în 2025- 1,718 milioane tep (minus 10,5%), în 2026 – 1,555 milioane tep (minus 9,5%) şi în 2027 – 1,432 milioane tep (minus 7,9%).
Importurile se vor reduce în 2024 cu 15,4% comparativ cu 2023, la 206.000 tep, în 2025 cu 20,5%, la 164.000 tep, în 2026 cu 26,3%, la 121.000 tep şi în 2027 cu 34,4%, la 79.000 tep.
CNSP menţionează că anul 2023 a fost marcat de continuarea tendinţei de reducere a producţiei de cărbune, după scăderea de peste 7% din 2022, estimându-se o contracţie mai pronunţată de 16,2%. Şi în ceea ce priveşte importul, se apreciază că acesta a înregistrat reduceri semnificative, respectiv -28% pentru cărbuni şi -11,8% pentru cocs.
Cea mai mare parte a resurselor de cărbune a fost utilizată pentru producerea energiei electrice şi termice (89,3%).
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis joi seara că va face tot posibilul pentru prelungirea termenelor de funcţionare a termocentralelor pe cărbune, demers început la Bruxelles încă de anul trecut.
„În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor şi trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcţionarea termocentralelor pe cărbune şi continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate şi responsabilitate, şi îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.