Guvernul britanic a anunţat creşterea fiscalitatăţii aplicată producţiei de petrol şi gaze, de la 20% la 32%, pe motiv că petroliştii au profituri prea mari şi că trebuie să contribuie mai mult la bugetul de stat.
Executivul de la Londra a anunţat că va creşte taxele pe producţia de ţiţei şi gaze, la 32%, majorarea urmând să ducă la o creştere a veniturilor bugetare de 2 miliarde de dolari, potrivit Platt’s. Guvernul a anunţat că va scădea taxele doar dacă preţul barilului de ţiţei scade până în jurul pragului de 75 de dolari. Anunţul a fost făcut de premierul britanic George Osborne.
“Când preţurile la ţiţei sunt ridicate, ca acum, producţia de petrol şi gaze este mai profitabilă, aşa că este corect ca producătorii să contribuie mai mult (la buget-n.red.) Taxa suplimentară va intra în vigoare de la miezul nopţii (joi, ora 00.00 – n.red.)” a spus Osborne.
Premierul a explicat că, ultima dată, fiscalitatea aferentă producţiei de ţiţei şi gaze din Marea Nordului a fost modificată în 2006, atrunci când preţul era de 66 de dolari pe baril. Chiar şi în condiţiile noilor taxe, profitul companiilor din următorii cinci ani va fi mai mare decât cel din ultimii cinci ani, a explicat Osborne.
Autorităţile au anunţat că procentul de taxare va fi coborat la loc la 20% atunci când preţul va sta constant sub pragul de 75 de dolari pe baril.
În aceeaşi ordine de idei, tot de azi dimineaţă, consumatorii de carburanţi din Marea Britanie vor beneficia de o reducere a accizei la carburanţi de un penny pe litru.