George Niculescu, actualmente șef al ANRE, dar cel care în trecut a elaborat legea eolienelor offshore, a vorbit, într-un interviu pentru presa locală, despre impactul acesteia asupra zonei.
„Acest proiect înseamnă miliarde de euro în zona aceasta, un potențial pentru Portul Constanța imens, pentru că toate activitățile se vor desfășura în Portul Constanța, vor avea nevoie de contribuții locale, oameni, echipamente, dotări, utilaje. Eu nu văd decât beneficii pentru Constanța”, a declarat George Niculescu, care este de loc din Constanța, pentru publicația Replica Online.
”Este prima dată după foarte mult timp când un domeniu de activitate al economiei românești se reglementează de la sine. Nu aveam nimic, nici măcar o procedură… Dacă venea cineva în 2021 și voia să investească milioane de euro în Marea Neagră, să producă energie electrică așa cum o pot face în Marea Nordului în Oceanul Atlantic sau cum se întâmplă în țări precum Anglia și Spania și Scoția, nu puteau să o facă, nu știau de unde să își ia prima autorizație, cine le emite autorizația de construcție, de unde închiriază terenuri. Și practic din decembrie 2021, cu sprijinul Băncii Mondiale și cu sprijinul guvernului American, am făcut un draft de lege cu fiecare procedură, cu termene pentru fiecare instituție în așa fel încât să acoperim toate nevoile investitorilor. N-am crezut că o să dureze așa de mult”, își amintește actualul șef al ANRE, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Energiei.
“Am zis că trebuie să mă identific cu un proiect de anvergură trebuie, să mă identific cu un proiect măreț și atunci am ales acest proiect, a durat mult într-adevăr, s-a votat de Parlament, a fost promulgat de președintele Iohannis, am primit felicitări de la partenerii strategici pentru forma în care a ieșit acest proiect… Mai întâi trebuie să contracteze Ministerul Energiei un consultant pentru delimitarea perimetrelor, în așa fel încât să știe cel care vine să investească în ce zone poate să monteze aceste eoliene. Nu se vor suprapune cu activitățile de transport maritim, cu activitățile turistice, cu activitățile de pescuit, vor fi amplasate pe mare, deci toate se vor face respectând toate prevederile de mediu și toate activitățile care se desfășoară economic în marea Neagră”, a mai spus Niculescu.
Puteți citi tot interviul acordat de Niculescu publicației Replica AICI
Parlamentul României a adoptat, în aprilie, Legea privind energia eoliană offshore, proiect de lege inițiat de Ministerul Energiei.
„România a intrat în linie dreaptă către producția de energie eoliană în largul Mării Negre. În ritmul impus de proiectul de lege, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Național primul MW de energie eoliană produsă offshore. Totodată, producerea de energie eoliană offshore ne va permite consolidarea industriei românești prin producerea autohtonă de hidrogen verde și produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde”, a spus la acea vreme ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Citește și: