Rompetrol a plantat la Păltiniș, județul Sibiu, aproximativ 5.000 de puieți forestieri de molid pe o suprafață de 1,1 ha cu sprijinul inițiativei „Plantăm fapte bune în România”.
După plantarea din toamna anului trecut, peste 30 de voluntari Rompetrol au revenit la Păltiniș, sâmbătă, 27 aprilie, pentru a continua acțiunea de regenerare a patrimoniului forestier din Munții Parâng-Cindrel din Carpații Meridionali, plantând 2000 de puieți de molid, restul fiind plantați mecanizat de către Ocolului Silvic Cindrel. Voluntarii au lucrat împreună cu specialiști în domeniul silvic și au beneficiat de o lecție practică și informații valoroase despre împădurirea terenurilor cu vegetație forestieră.
“Molidul este cea mai întâlnită specie de rășinoase din România, crescând în condiții optime în zona vizată pentru împădurire. Vom monitoriza tinerele plantații și vom interveni de fiecare dată când va fi nevoie, cu lucrări de întreținere și completări, pentru a ne asigura că tinerii puieți plantați vor da naștere unei noi păduri.” Mihai Enescu, inginer silvic, reprezentat “Plantăm fapte bune în România”.
În ultimii trei ani, Rompetrol împreună cu „Plantăm fapte bune în România”, au plantat aproximativ 62.000 de puieți forestieri, plante ornamentale, arbori și arbuști pe o suprafață de circa 17 hectare. În acțiunile de voluntariat au participat circa 250 de voluntari.
Acest demers contribuie la trei obiective din Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: (13) Acţiune Climatică, (15) Viaţa Terestră şi (17) Parteneriate pentru Realizarea Obiectivelor.