Grupul Adrem vrea să dea în judecată Guvernul pentru neplata sistemelor fotovoltaice instalate prin “Casa Verde”. „Toată lumea are această problemă, unele firme au intrat în insolvență”

Grupul românesc Adrem, care, printre ale activități, se ocupă și de instalarea sistemelor fotovoltaice prin programul de subvenții guvernamentale “Casa Verde Fotovoltaice”, intenționează să acționeze în instanță Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru neplata sistemelor instalate în cadrul programului, ne-a declarat Corneliu Bodea, CEO al firmei.

La aproape un an de la montarea sistemelor fotovoltaice prin programul de subvenții derulat prin AFM, Adrem a primit de la AFM doar un milion de lei din opt milioane, cât a cheltuit cu instalarea sistemelor.

“Programul Casa Verde merge nu prost, ci foarte prost. Trecând peste celebrele bâlbe, inerente când introduci un program nou- și o parte din ele s-au corectat – astăzi noi, de exemplu, și nu suntem singurii, avem sume neîncasate de ordinul a șapte milioane de lei dintr-un total de opt milioane în Programul Casa Verde 2021. Am început să instalăm de la sfârșitul lui 2022 și am terminat instalările programuuil din 2021 la mijlocul lui 2023.

A urmat procedura de depunere a actelor la AFM, care a mai durat trei-patru luni de zile și aici întrăm într-o zonă obscură.

Nu există menționate în lege nici termene și nici o specificare foarte clară a modului în care trebuie să arate dosarul. Ajungi la situații ciudate, în care, în funcție de persoana care se uită pe dosar de la AFM, iți mai trebuie o hârtie, care nu este precizata undeva…dar la altă persoana de la AFM care are alte dosare nu ți se cere, și sunt hartii care nu sunt mentionate în lege”, ne-a spus Corneliu Bodea (foto)

Omul de afaceri spune că a trimis mai multe notificări către AFM, pentru că situația este incorectă și afectează grav mai ales firmele de instalatori mai mici.

“Din momentul în care au spus că totul este în regulă au trecut șase luni și am încasat un milion de lei din opt. Ăsta este un lucru incorect. Noi ne găndim foarte serios să acționăm în judecată AFM”, a explicat Bodea, care a mai spus că în această perioadă firmele au avut cheltuielile lor, cu achiziția echipamentelor, cu subcontractorii, cu salariile oamenilor, cu plata taxelor.

“Toată lumea are această problemă. Cunosc companii cu o situație și mai delicată decât a noastră.Noi avem șansa că acest program reprezintă doar 2-3% din turnoverul nostru, deci nu este o mare lovitură, dar sunt companii care sunt specializate în așa ceva, și unde 50% din cifra lor de afaceri e din acest program. Știu cazuri de companii care au intrat, intră sau se pregatesc să intre în insolvență pentru că nu încasează. Mi se pare total incorect și descurajator”, a spus Bodea.

Omul de afaceri nu este foarte fericit cu această situație – “cu siguranță într-un proces am avea câștig de cauză, dar luăm timpul judecătorilor, și ne pedepsim tot pe noi toți, plătitorii de taxe dacă ni se vor plăti daune”.

Amintim că, prin programul “Casa Verde Fotovoltaice”, AFM subvenționează cu până la 20.000 de lei persoanele fizice care își montează un sistem fotovoltaic, dar nu mai mult de 90% din valoarea instalației, dar nu direct, ci prin intermediul firmelor de instalatori autorizate să participe la program. Firma instalează sistemul și îl pune în funcțiune pe banii ei, urmând să meargă apoi la AFM să ceară decontarea sumei.

Grupul Adrem, foarte cunoscut pe piața locală de servicii pentru industria energetică, a fost înființat acum 30 de ani de frații Adrian și Corneliu Bodea și este format din trei companii: Adrem Invest, Adrem Engineering şi Adrem Link, și are peste 1.000 de angajați la nivel național.

 

1 Comment

  1. Grupul romanesc Adrem isi face datoria de a instala sisteme fotovoltaice si promoveaza si utilizarea energiei regenerabile prin intermediul programelor guvernamentale precum Casa Verde. Cu toate acestea, este foarte dezamagitor sa aflam ca, la aproape un an de la instalarea sistemelor, Administratia Fondului pentru Mediu nu a platit decat o mica parte din suma totala cheltuita de Adrem. Este o situatie total incorecta si neplacuta, care afecteaza nu doar firma noastra, ci si alte companii mai mici. Suntem nevoiti sa actionam in judecata pentru a ne primi drepturile, ceea ce ne poate aduce daune considerabile. Speram sa se gaseasca o solutie cat mai rapid pentru toate companiile afectate de aceasta situatie si sa incurajam utilizarea energiei regenerabile in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *