Comisarul european Margrethe Vestager urmează să anunţe marţi că Executivul comunitar a deschis o nouă investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat producătorii chinezi de turbine eoliene, care sunt destinate pentru o serie de parcuri eoliene construite în Europa, inclusiv în România, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Într-un discurs care ar urma să fie pronunţat la ora 3 p.m. CET la Universitatea Princeton din SUA, Vestager va anunţa că Executivul comunitar va analiza condiţiile pentru construirea de parcuri eoliene în Spania, Grecia, Franţa, România şi Bulgaria, susţine Reuters care a obţinut în avans o copie a discursului.
Margrethe Vestager nu ar urma să dezvăluie identitatea companiilor chineze vizate.
Noua investigaţie vine la o săptămână după ce Bruxelles-ul a demarat două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România.
Potrivit Comisiei, doi ofertanţi chinezi au beneficiat de subvenţii de stat semnificative care le-au permis să ofere preţuri mai mici la procedura de licitaţie organizată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea şi exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare.
Citește și: