O schemă unde statul garantează prețul doar pentru investitori sau o piață privată unde și consumatorii căștiga direct?
Opinie de Răzvan Nicolescu
În ultimele luni s-au finalizat proiecte importante în domeniul energiei regenerabile. În lunile următoare urmează să se finalizeze altele.
Credeți că aceste proiecte au fost finanțate și realizate fară a avea claritate și certitudine în obținerea veniturilor? Nu cred că la dimensiunea acestor proiecte investitorii sunt pariori. Orice investitor vrea să aibă confortul că își vă vinde marfa la un preț corect care să îl ajute să recupereze investiția și să facă profit.
În Romania s-a creat și funcționează o piață privata a contractelor de achiziție de energie pe termen lung (PPA) ale carei efecte benefice se văd.
În acest context, în loc să lase lucrurile să se dezvolte pe aceast trend generat de sectorul privat și fundamentat de legea cererii și a ofertei, statul decide să se implice când nu e cazul. În loc să își vadă de treaba lui (construcția de noi linii și de capacități de stocare), statul se apuca să bruieze PPA-urile cu un proiect alternativ de stat numit CfD. Că unul care își dorește mai multa energie regenerabila în Romania, nu mai putina, spun că momentul și contextul sunt total nepotrivite, mai ales pentru un sistem CfD învechit și marcat de tentația statului de a-și lasă portițe pentru a se răzgândi.
În Europa s-a învățat din greșelile trecutului și se încercă încurajarea PPA-urilor care nu produc distorsiunile în piață pe care CfD-urile le produc. Faptul că nu avem CfD în prezent e un avantaj, nu o problema.
Atunci când PPA-urile nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor politice de decarbonare, trebuie CfD pe capacitate, nu pe producție cum vrem să facem noi.
Faptul că înțelegerile private de tip PPA au un preț confidențial ajuta piață și consumatorii pentru că distorsiunea generata de strike price-ul CfD-urilor nu exista.
Un număr important de investiții în fotovoltaic sunt proiectate, în prezent, pe o direcție de orientare care maximizează producția dimineața și sunt gândite cu baterii care să preia din fluxul mare de producție la prânz. Acest trend important și sănătos în energia fotovoltaica va fi perturbat de intervenția statului cu un CfD care recompensează producția și care vă pune o presiune imensa pe funcționarea în siguranță a sistemului. Statul nu încurajează ca mentenanța să fie făcută în orele de vârf de producție când ar fi normal, ci dimineața când consumatorii ar avea nevoie de producție.
Din inerție sau din motive care îmi scapă mergem către un sistem al risipei care ne vă marca mulți ani de acum încolo. Trei miliarde euro ar putea să nu fie suficienți pentru CfD. Folosiți mai eficient că o prima pe capacitate instalată în zone de interes pentru siguranța sistemului ar putea aduce mai multa energie regenerabila decât își propune schema CfD, fără ca piața să fie distorsionată.
Momentul pentru CfD cu prețuri la energie semnificativ peste media anilor 2019-2020 când am decis să facem CfD nu e potrivit. Prețul de plecare al licitației pare o invitație la risipă. Statul semnalizează că e dispus să plătească 91 euro/MWh când în piață se încheie PPA-uri la preturi mult mai mici. Sustenabilitate unei scheme este dată și de corectitudinea ei. Preturile acestei scheme vor vă avea un impact indirect asupra întregii piețe.
Orice intervenție a statului trebuie bine gândită și calibrata. Vedem ce efecte în piață produce EU ETS și schema făcută în grabă cu certificatele verzi care a umplut curțile internaționale de arbitraj.
Să învățam din propriile noastre greșeli și să nu le mai repetam. Să ne gândim la interesul public al României în care dezbaterea publica are rolul de a ajuta.
Răzvan Nicolescu a fost vicepreședinte al Asociației Agențiilor de Reglementare a Energiei din Europa (ACER), ministru al Energiei, partener la Deloitte pe zona de energie și resurse. În prezent, conduce o asociație pe care a fondat-o, Asociatia pentru Energie Curată si lupta impotriva Schimbarilor Climatice.
Așa la prima citire are dreptate și în mod sigur vocea unui ministru se mai poate auzi, vocea mea de simplu energeticianului nu se poate auzi. Chiar când era șeful meu nu a fost dispus să facem un blow storming măcar.
DAR problema este că își bagă picioarele economiști, juriști dar mai ales intreprinzători lacomi la un ban ușor de câștigat și de ce să nu recunoaștem capitalismul a învins comunismul, ca să facă din rahat bici, adică din energie electrică marfă.
Ei nu înțeleg cum funcționează un sistem energetic, rolul fiecărei tehnologii și la o adică limitele fiecăreia, precum și specificitatea continuității serviciului de furnizare al cărui rezultat este să consumăm exact cât se produce, la orice oră din zi și noapte.
De aceea în primul rând trebuie să ne răspundem la întrebarea cum s-au dezvoltat țările bogate circa 50 de ani fără să fie circoteca de piață de energie electrică.
PPA sau PPC, în acei ani, era condiția ca să se accepte o investiție în producția de energie electrică. Adică piață liberă, liberă, dar toate țările respective, inclusiv SUA, conștientizau faptul că nu trebuie să faci supracapacități de producție. Decizia pentru o nouă investiție era tot centralizată. Și în Occident marii consumatori de energie (mai ales elevtrică și termică) deveneau autoproducători, aveau prioritate precum și condițiile de livrarea sau aprovizionare din sistemul energetic a diferențelor de producție. Practic de la începutul investiție se planifica cererea și oferta.
Pur tehnic investițiile se fac pentru minim 30 de ani, astăzi chiar 50 de ani, chiar și la regenerabile 20-30 de ani, deci pentru aceste perioade trebuie să ai consumatori. Ai cu totul alt cost actualizat al energiei electrice dacă produci cu un factor de 80% sau 30%, dar s-au obținut și 100%, mai ales la nuclear. Tehnic scopul oricărei tehnologii este să funcționeze la parametri nominali (cel cu costurile cele mai mici) proiectați și 8760 de ore pe an.
Noi acuma trebuie să armonizăm aceste tehnologii cu factori de încărcare diferiți, pentru a obține costurile cele mai mici, dar, tot tehnic, NICI o tehnologie nu poate asigura cererea de energie de una singură. Iar natura face ca solarul, vântul și chiar și o parte din apă, să nu atingă niciodată 8760 de ore, nici măcar pe jumătate. Diferența trebuie acoperită de tehnologiile continue, nuclear, cărbune, gaze…cu îngăduință hai să punem și stocarea. Dar deja este o dilemă mă costa investiția în stocare mai mult decât o centrală clasică pe care să o folosesc 3 luni, sau 6 luni pe an. Este evident că dacă eu nu exploatez centalele clasice, mai ales nuclear, cu factorul de încărcare maxim posibil costul energie electrice al acestora crește spectaculos, dacă se vrea recuperarea investiției. Și din păcate, chiar dacă vântul și soarele sunt gratuite, trebuie să fi prost să nu iei prețul maxim din piață.
De aceea trebuie făcut pasul inapoi, renunțarea la piața de energie electrică, căci altfel vom avea în paragină miliarde de euro investiți. Este o aberație să planific, mai mult să dau facilități financiare, chiar și pentru prosumatori, de 40 sau 60 GW, când noi avem maxima de consum 9 GW, să zicem, cu tendință de scădere datorită prosumatorilor?
Dar hai să venim în economia sau piața liberă, care TÂMPIT produce pe stoc 100.000 de autovehicule dacă are cerere 20.000 de bucăți sau produce 10 milioane de tone de grâu când are piață asigurată de 2 milioane tone. Așteaptă „bursa” ca să vândă 8 milioane de tone?